Primăria Soroca vrea să monitorizeze gunoiștea cu ajutorul camerelor video

0
114

După incendiul de sâmbătă de la gunoiștea municipală din Soroca, primăria vrea să monitorizeze zona cu ajutorul camerelor video. Cel puțin aceasta declară administrația publică locală prin intermediul serviciului de presă al primăriei.

„Se caută posibilitatea de instalare a pilonilor cu energie, pentru a fi instalate camere video de supraveghere. Potrivit inginerului de la DGLC, Anatolii Braniște, incendiul din zilele de odihnă nu a fost provocat intenționat, ar putea fi din neglijență, s-a aruncat o țigară sau altceva, pentru că în jurul orei 15.00 nu este posibil să fie incendiat intenționat” informează primăria.

Amintim că sâmbătă după masă, pompierii au fost alertați fiindcă luase foc gunoiștea din municipiul Soroca. Focul se extindea repede, iar fumul venea spre casele sorocenilor. Abia după mai mult de 22 de ore de luptă cu incendiul, acesta a fost stins.

„Pentru stingerea incendiului de la gunoiștea municipală au activat 3 autospeciale de pompieri, în două schimburi câte nouă pompieri. Au intervenit sâmbătă în jurul orei 16.00. Au fost implicate și trei autospeciale de la primăria Soroca pentru alimentarea cu apă, iar în câteva ore s-au consumat peste 200 tone de ape” ne-a informat Sergiu Cioca, Şef adjunct DSE Soroca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.