Bine ați venit la Soroca: Rute turistice pentru seniori

0
843

Ținutul Sorocii este apreciat pentru atracțiile turistice de aici, atât pentru cele foarte populare, cât și pentru cele cunoscute și vizitate de mai puțini turiști. Și fiindcă pandemia le-a stricat multora planurile de vacanță, noi vă propunem să le adaptați situației și să beneficiați de călătorii acasă, prin frumoasele locuri din preajma noastră. Redacția “Observatorul de Nord” vine cu câteva rute turistice adaptate pentru diferite categorii: familii cu copii, gașcă de tineri, turiști seniori, pelerini, excursii pentru copii, străini care ne vizitează și excursii pietonale. Dar pentru ca să le prezentăm oaspeților noștri ce avem mai frumos, bine ar fi să le cunoaștem mai întâi noi…

Printre turiștii străini care merg adesea peste hotare un segment important sunt persoanele ieșite la pensie. Pentru mulți dintre ei bătrânețea trece frumos, în timp ce la noi pensia este adesea sinonimă cu sărăcia și izolarea. Deși turismul se asociază incorect în special cu tinerii, puteți călători și la 60, și la 70 de ani, principalul dorință să fie. Și ceva bani. Pentru cei din alte zone ale republicii, dar și pentru locuitorii raionului Soroca, le recomandăm să meargă și să vadă locurile frumoase cu care se mândrește Soroca. Puteți începe călătoria de la Cetatea Soroca, biserica de lemn în stil maramureșean cu hramul “Sfinții Martiri Brâncoveni”, ca mai apoi să ajungeți la atracțiile turistice de mai jos…

Muzeul istorico-etnografic din Cosăuţi
Cei care vor să-și regăsească copilăria și tinerețea, tradițiile pierdute și obiectele pe care le utilizau odinioară, pot merge la Muzeul istorico-etnografic din Cosăuţi. Acesta a fost înființat în primul sediu al școlii din sat. Inițial aici era un ungheraș muzeistic al școlii, care era printre cele mai bune din republică, ca mai apoi să se extindă în întreaga clădire care, prin istoria și menirea ei, este însăși un exponat. Apropo, cei doi arbori impunători, la umbra cărora se află muzeul, se zice că ar fi fost plantați de elevii primei promoții ai școlii laice din Cosăuți.

Muzeul are nouă secții, printre care Arheologie, Etnografie, Pe urmele războiului, Prelucrarea pietrei ș.a. O parte din istoria de jumătate de mileniu a satului este cuprinsă de exponatele care se păstrează la muzeul din localitate. Apropo, dacă vă este dor de școala de odinioară, vă puteți așeza în băncile școlare de altădată care se păstrează aici. În sălile de expoziție sunt expuse covoare, o râșniță, fotografii și multe alte piese vechi care merită a fi văzute.

PUBLICITATE / Casa mare a restaurantului “Cetatea Veche”
Savurează vara la terasa restaurantului și comandă specialitatea casei — înghețata prăjită! Sau poți intra în Casa mare a restaurantului, unde aveți parte de bucătăria națională cu babă albă și neagră ca la nord, sărmăluțe delicioase, mămăliguță cu friptură sau pește, plăcințele cu brânză sau vișine și tot felul de bucate ca la mama acasă. Îți oferim protecție maximă și siguranță, implementând toate măsurile de precauție!

Mănăstirea Cosăuți
Mănăstirea Cosăuți este alt obiectiv spiritual-turistic de pe moșia satului și care merită a fi vizitată de cei care ajung prin aceste părți. Aceasta a fost ridicată de parohul Ieronim Palii în anii ’90 în preajma vechiului schit, din 1729, care nu s-a păstrat și din care a rămas doar pristolul. Mănăstirea poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, fiind sărbătorit anual la 14 octombrie. Cei ajunși aici pot participa la serviciile divine, se pot ruga în liniște, după care au posibilitatea să facă o plimbare în preajma iazului și să se răcorească cu apa izvorului de aici, căruia i s-a dus vestea peste tot.

Mănăstirea este situată într-un defileu care este frumos pe orice anotimp, iar fiindcă toate obiectivele ce merită a fi vizitate sunt aproape, traseul poate fi parcurs ușor și de cei vârstnici. Apropo, se crede că viața monahală a început în chilia cunoscută și ca Mănăstirea în Cretă, dar fiindcă drumul spre ea este dificil și pe alocuri pe pantă, nu vă recomandăm să vă aventurați acolo. Liniștea și frumusețea de aici sunt principalele avantaje ale alegerii acestui loc de către primii monahi și care s-au păstrat până astăzi.

PUBLICITATE / La “Popasul îngerilor”
Seniorii care ajung în Soroca pot merge într-o plimbare pe jos, de la Cetate mai la vale, la havuzul cunoscut ca “Popasul îngerilor”. Aici vor vedea un havuz deosebit, unde băștinașii obișnuiesc să facă fotografii. Complexul turistic mai dispune, pe lângă acest havuz, de hotel, bazin și un prânz gustos pentru cei care știu să aprecieze o bucătărie bună ș.a. Sunteți mereu bineveniți aici!

Monumentul naturii „Defileul Bechir”
La o azvârlitură de băț de municipiul Soroca se află un loc frumos și pitoresc ce contrastează cumva cu civilizația urbei. Defileul poartă numele Bechir, la fel ca podul și peștera din preajmă. Deși este situat la marginea municipiului Soroca, este unul puțin cunoscut chiar și pentru majoritatea sorocenilor. Dacă cei mai tineri pot încerca să se cațere în peștera Bechir sau cel puțin până la poalele ei, celor mai cu experiență le recomandăm să urmeze cursul pârâului care curge dinspre satul Zastânca.

Frumusețea, liniștea întreruptă mai mult de susurul apei și ciripitul păsărilor, creează o oază în care vă puteți încărca de energie. Ar fi bine să aveți încălțăminte comodă ca să treceți ușor peste pietrele care formează ici-colo punți peste apă pentru călători. Versanții calcaroși abrupți par niște giganți care transformă peisajul în unul sălbatic. Rezervația „Defileul Bechir” are suprafața de 46 hectare și este monument al naturii, ocrotit de stat. Partea bună este că nimeni nu vă obligă să mergeți până la capăt, oricând puteți face popas pe una dintre pietrele care se găsește aici la tot colțul sau să faceți cale întoarsă.

PUBLICITATE / Hotel “Central” ***
Cei care au nevoie la Soroca de servicii de cazare pot opta pentru Hotel “Central” ***, aflat în centrul municipiului, la distanță favorabilă față de atracțiile turistice de la noi. Hotelul pune la dispoziția clienților un restaurant, o sală de conferințe, iar pentru cei care au mers toată ziua în excursie sauna finlandeză și sauna turcească sunt tocmai bune. Vă așteptăm!

Conacul, parcul și moara familiei Bjozowskz din Soloneț
Unul dintre zecile de conace ale nobililor de altădată se găseşte în satul Soloneţ de pe meleagurile Sorocii. La începutul veacului XX, în Soloneţ a fost construit un conac pe moşia nobililor de origine poloneză Bjozowskz. În preajmă au fost ridicate şi acareturile necesare unei astfel de gospodării, aici fiind plantat şi un parc cu o alee frumoasă. Deși peste ani clădirea principală, care este monument de arhitectură de importanţă naţională, a fost adaptată şi reparată, se mai întrezărește frumuseţea nobiliară de altădată.

În preajmă mai pot fi văzute două dintre beciurile masive cu trepte din bârne de stejar, diferite anexe şi o moară la care încă se mai macină grâul. Moara de la Soloneț, pe lângă valoarea sa funcțională, are și o valoare culturală, fiind o piesă deosebită în patrimoniul nostru arhitectural și istoric. Bine ar fi ca să veniți aici cu un ghid sau să apelați cel puțin la un localnic mai vorbăreț, care v-ar putea spune istoria acestui loc. Deși conacul și împrejurimile nu sunt valorificate din punct de vedere turistic, locul acesta istoric merită a fi vizitat nu doar de turiști, ci și de autorități de diferite niveluri.

 

PUBLICITATE / “Popasul pescarului” de la Vădeni
Zona de odihnă “Popasul pescarului” de la Vădeni poate fi locul perfect de odihnă pentru cei care vor o vacanță altfel. Departe de localitate și de curioși, iazul de la Vădeni a fost amenajat special pentru o odihnă în sânul naturii. Pasionații de pescuit își pot încerca aici norocul, că poate prind vreun paște de aur, deși, la sigur, vor avea cel puțin câțiva pentru mămăligă. Ceilalți se pot desfăta la grătar ori să se odihnească la umbra copacilor. Totodată, aici aveți unde practica jocuri sportive pe iarbă și plimbatul pe iaz cu barca.

La casa meșterilor populari Lidia și Nichita Manea din Rublenița
Pentru cei care vor să se odihnească un pic din mers, le recomandăm să viziteze Rublenița, sat apropiat de municipiul Soroca. Localitatea nu duce lipsă de meșteri populari care știu să îmbine frumosul cu plăcutul, iar prin păstrarea și promovarea tradițiilor au pus pe picioare şi mici afaceri de familie. Printre aceștia sunt și soții Lidia și Nichita Manea, care de aproape jumătate de veac meșteresc din lozie aproape orice, de la coșuri și până la balansoare sau alte piese de mobilier.

De fapt, împletitul în fibre vegetale, cum i se mai spune acestui meșteșug, este partea cea mai ușoară din întreg procesul care este precedat de creșterea salciei, tăierea și transportarea nuielelor acasă, fierberea și prelucrarea lor. Vizitatorii pot vedea cum se împletește lozia, pot admira unele lucrări și cumpăra altele. Ba chiar, dacă roagă frumos gazdele, pot încerca să învețe din secretele meseriei și să împletească ceva ușor.

PUBLICITATE / Baza de odihnă „VISOMIEV” de la Cosăuți
Baza de odihnă “VISOMIEV” din satul Cosăuți este situată pe malul Nistrului, fiind locul perfect pentru un weekend în natura cu familia și cei dragi. Oferă cazare confortabilă, foişoare pentru diverse evenimente, grătar, cuptor, havuz, teren de joacă pentru copii. Aici sunt spații de cazare în rulote, pot fi închiriate foișoare, iar doritorii pot beneficia de unele oferte ca plimbarea cu trăsura ori cu barca pe Nistru. Vă așteptăm cu drag!

Vedeți AICI și alte rute turistice din raionul Soroca. Rubrică realizată în parteneriat cu Agenția de Turism “Valentina Tur”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.