PERICOL DE INUNDAȚIE: Ce întreprind autoritățile și ce trebuie să facă cetățenii

0
28

În legătură cu  decizia Agenției Resurselor de Apă din Ucraina de a mări volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Dnestrovsc (r. Nistru) până la 2050m3/s, pe teritoriul raionului Soroca s-a înregistrat creșterea bruscă a nivelului de apă în r. Nistru. Autoritățile din Soroca au practica anului 2008, când în perioada de 25-29 iulie, nivelul apei a ajuns la 8.49 m, și au fost evacuate 450 de persoane din 152 de case de locuit.

Pentru a preveni o asemenea situația și a lua măsuile necesare în caz de inundații, în cel mai scurt timp, la data de 25.06.2020 a fost convocată Ședința extraordinară a Comisiei pentru situații excepționale a raionului Soroca, unde a fost examinată situația posibilă în raion în caz de inundații cu examinarea punerii în aplicare a prevederilor Planului protecției civile a raionului în situații excepționale, cu aprecierea sarcinilor conducătorilor administrației publice locale de nivelul întîi, Serviciilor Protecției Civile, conducătorilor instituțiilor etc.

 

Ce se întâmplă pe Nistru?

 

În această perioadă, nivelul maxim al apei în r. Nistru a ajuns pînă la 6.20 m (nivelul critic fiind 8.00 m.). Pentru prevenirea posibilelor inundații au fost create trei grupuri de lucru, care au avut ca sarcină de a  identifica cele mai vulnerabile sectoare cu pericol de inundație, forțele și mijloacele necesare, cît și numărul de case și populație care nimeresc în acestea zone, ne-a comunicat Eugen Doga, Șef SP al DSE Soroca.

 

Potrivit sursei, Administrația Publica Locală împreună cu un grup de voluntari au construit trei diguri de protecție cu o lungime de aproximativ 60m. din saci cu nisip, în regiunea (Autogara, Spitalul Raional, și Hotelul SPA Apolon). La construcția digului au fost antrenate 4 unități de tehnică grea, un tracor și un încărcător, care au transportat circa 50 tone de nisip și au repartizat 1300 de saci.

 

În urma situației create au fost inundate terenuri agricole pe o suprafață de 16.12 ha și 4 km de drum local:

 

  • Vasilcău- inundate 5 ha de porumb,1 ha de legume, 1,7 ha de grădini particulare, 0,25 ha de vii și 2,5km de drum local;
  • Cremenciug- inundate 0,12 ha grădini particulare;
  • Cureșnița Veche- inundate 0.05ha de grădini particulare;
  • Cosăuți- inundate 1 ha de grădini particulare,
  • Trifăuți- inundat 1,5km de drum local.

 

În asemenea situații e bine ca în paralel cu acțiunile autorităților și populația trebuie să cunoască ce are de făcut și cum să se comporte. În acest context DSE mun Soroca vine cu următoarele recomandări în caz de pericol sau de declanșare a inundațiilor:

Cum ne protejăm în caz de inundații

Nu putem împiedica ploile să cadă din cer, dar putem face astfel încât acestea să ne afecteze cât mai puţin. Pentru asta trebuie să avem grijă de natura din locurile unde trăim. Dacă aruncăm sticle şi gunoaie în râuri, acestea, pe lângă faptul că poluează mediul, se vor aduna şi vor forma adevărate baraje. Acolo se va strânge apa în cazul unor ploi mai puternice.

Această apă, la un moment dat, va da pe dinafară. Şanţurile de pe marginea drumurilor au menirea de a lăsa să se scurgă apa de ploaie. În timp, pe fundul şanţurilor se depun nămol şi gunoaie. Şanţurile sunt astupate, iar apa nu se mai scurge, ci năvăleşte în curţile oamenilor.

 

Informează-te și pregătește-te de inundație

Din fericire,  de cele mai multe ori o inundație nu vine într-o clipă ca un cutremur. Durează mai multe ore sau zile, pînă cînd locul este acoperit de ape. Așa că oricine se poate pregăti. Atunci cînd meteorologii anunță din timp locurile unde va ploua mai mult și cantitățile de apă care vor cădea, autoritățile publice locale au datoria să anunțe locuitorii despre posibilitatea unei inundații. De aceea este necesar de ascultat și de facut ceea ce spun autoritățile și ceea ce se anunță la radio sau televiziune.

Zvonurile care circulă pot încurca oamenii decît sa-i ajute. Gîndeștete la lucrurile care va pot fi de folos, ție și familiei, în timpul unei inundații: funii, corzi, veste de salvare, bărci gonflabile, cizme de cauciuc, saci cu nisip etc. E foarte bine de știut din timp dacă locul unde trăiești poate fi inundat. Întrabă-i pe cei mai mari dacă în trecut s-a întîmplat vreodată dacă localitatea în care trăiești să fie inundată. Află ce au făcut oamenii care s-au salvat atunci.

Fă-ți un plan de evacuare împreună cu familia ta. Gîndește-te unde poți merge, dacă trebuie să părăsești locuința, unde adăpostiți animalele și ce trebuie să aveți la voi.

 

Cum reacționeazi la avertizare despre inundații

Dacă ai primit o astfel de avertizare este momentul ca împreună cu familia să vă puneți lucrurile la adăpost, undeva în pod, în speranța că apa nu va ajunge la ele. Este necesar de a deconecta energia electrică, apa și gazul, să elibereze animalele domestice, să pună la adăpost eventualele substanțe care pot polua mediul (chimicale, benzină, îngrășăminte).

Tot acum este timpul de a pregăti bagajul sau trusa pentru situații de urgență în care trebuie sa ai: apă, conserve cu mîncare, acte, haine de schimb, o trusă de prim ajutor, pături, lanternă și baterii, radio portabil etc.

 

Evacuarea

Uneori în luptele cu apele, oamenii sunt învinși. Indiferent de cîte baraje și diguri se înalță pentru a opri șuvoiul apelor, el se încăpăținează să crească și amenință satele și locuințele oamenilor. În acest moment autoritățile iau hotărîrea să evacueze oamenii din localitățile care pot fi inundate și să-i pună la adăpost. În acest caz, tu și familia trebuie să:

  • Părăsiți casa din momentul în care sunteți anunțați de autorități;
  • Nu pierdeți vremea încercînd să salvați lucruri din casă, viața voastră este mai importantă;
  • Urmați drumul indicat de autorități, nu vă abateți de la traseu, nu o luați pe scurtătură;
  • Dacă puteți, ajutați-vă vecinii mai bătrîni sau bolnavi;
  • Nu beți decît apă îmbuteliată, chiar dacă fîntînile nu au fost inundate.

 

Unde vă duceți

La o rudă sau la prieteni care au case în zone fără inundații și care pot să vă găzduiască. Dacă nu aveți nici rude, nici prieteni, autoritățile vă vor caza în adăposturi improvizate, unde veți primi mîncare și apă și unde veți sta pînă se vor retrage apele.

 

În caz că inundațiile v-au luat prin surprindere acasă, ridicațivă la nivelurile superioare a clădirii, rămîneți pe loc pînă vor veni ajutoare, apelînd la  numărul unic de urgență la nr. de telefon 112.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.