INTERVIU: Instruiri, proiecte și grant de 90 mii lei, cum se implică locuitorii din Bădiceni la dezvoltarea comunității

0
447

Mai mulți locuitori din comuna Bădiceni și-au unit puterile și viziunile în cadrul unei echipe comunitare și împreună se implică la dezvoltrea comunității locale. În doar doi ani, membrii echipei au reușit să-și consolideze rândurile, să participe la programe de instruire și mentorat și să atragă un grant de 90 mii lei pentru dezvoltarea comunității. Mai multe detalii aflați din interviul cu Olesea Grosu, coordonatoarea proiectului comunitar ”Comunitate curată – locuitori sănătoși”.

 – Când a fost creată echipa comunitară din Bădiceni și care este misiunea ei?

– Echipa comunitară ”Inițiativa” din Bădiceni a fost creată în noiembrie 2018, după ce comuna Bădiceni a fost selectată pentru a participa la Programul de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă “Inspiră și pe Alții”. Acest program este parte componentă a proiectului ”Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Inițial, echipa a fost constituită din cinci persoane. În calitate de lideră a echipei formate, am participat la instruirile organizate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD). Prima instruire a avut loc la 14-15 decembrie 2018, subiectul fiind ”Liderism pentru dezvoltare comunitară incluzivă”, moderatoare fiind Olga Nicolenco.

Apoi au urmat și alte instruiri, dar după fiecare am avut câte două sarcini  practice: una individuală și una de echipă. Astfel, încercam să instruim, să  consolidăm echipa și să creștem numărul susținătorilor noștri.

Ședința echipei comunitare ”Inițiativa”

– Câți sunt în prezent și cine sunt membrii echipei?

– La moment, grupul comunitar “Inițiativa” din comuna Bădiceni cuprinde 19 membri. Condițiile din partea CPD pentru componența echipei au fost foarte clare și concrete: echipa trebuie să fie incluzivă, membrii ei vor reprezenta toate categoriile de cetățeni din comunitate. Din cadrul echipei fac parte următorii consăteni: Grosu Olesea, Coșciug Tatiana, Brighidin Angela, Brighidin Cătălina, Grosu Daniel, Celan Olga, Paveliuc Ana, Spinei Olga, Oprea Maia, Dragan Zoia, Pacuraru Ludmila, Banu Licheria, Marin Veaceslav, Cobîlaș Silvia, Spoială Silvia, Celan Valerii, Spătaru Elena, Celan Anatol, Palamarciuc Serghei.

În echipă suntem 14 femei (74%) și 5 bărbaţi (26%), 6 tineri sub 30 de ani (32%). Din echipă fac parte și persoane de vârstă înaintată, persoane cu nevoi speciale și de alte etnii, cu cele mai diferite ocupații: studenți, pensionari, bibliotecare, asistenți sociali, educatori, antreprenori, angajați și neangajați în câmpul muncii… oameni foarte diferiți, dar toți uniți de același scop: îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din comuna Bădiceni și prosperarea localității.

Vreau să menționez, că avem încă de muncit pentru a îmbunătăți indicele de incluziune a echipei. Cred ca ați observat că numărul de femei în echipă este de aproape trei ori mai mare decât cel al bărbaților. Pentru a corespunde criteriilor trebuie să muncim ca să obținem coraportul de 50/50. Sper că bărbații din localitate, citind aceste rânduri, vor deveni mai activi și vor completa rândurile echipei noastre.

– Cum se implică membrii echipei în dezvoltarea comunității și în procesul decizional? De ce este important să o facă?

Membrii echipei “Inițiativa” participă la ședințele consiliului local, se ocupă de promovarea evenimentelor din cadrul proiectului, colectarea de fonduri, mobilizarea voluntarilor, sensibilizarea locuitorilor la problemele existente în localitate.

Este foarte important ca cetățenii să se implice în viața comunității, să nu rămână indiferenți la deciziile luate de către autorități și lucrurile ce îi privesc pe fiecare în parte. Conform planului nostru de activități urmează să organizăm în localitate dezbateri publice, consultări cu populația, instruiri, Săptămâna transparenței.

Cu regret, pandemia ne-a stopat puțin activitatea, dar împreună cu CPD regândim acum planurile de activitate, astfel ca activitățile de mobilizare și participare comunitară să își atingă scopul.

– De la creare, care sunt realizările echipei?

– Programul de Mentorat are trei componente: instruiri, granturi mici și relația de mentorat. La toate componentele ne-am străduit să facem față cerințelor. Sub ghidarea mentorului nostru, Călin Apostol, am participat la concursul de granturi mici, am acumulat numărul necesar de puncte și implementăm în prezent proiectul “Comunitate curată – locuitori sănătoși”.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor comunei Bădiceni, protejând mediul înconjurător prin crearea serviciului de salubrizare, iar implementarea lui va contribui la educarea și responsabilizarea tinerei generații de a păstra un spațiu curat și sănătos, la mobilizarea comunității de a participa la procesele de luare a deciziilor, la implicarea locuitorilor în activități de voluntariat, ceea ce va contribui la prosperarea și îmbunătățirea imaginii satului natal.

În cadrul proiectului au fost deja achiziționate 242 de pubele din plastic și 2 containere mari din metal, în sumă de 90,000.00 de lei, în baza contractului de grant încheiat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, precum și 33 de tomberoane, în suma de 15,000.00 lei, procurate cu ajutorul Primăriei și a comunității. Valoarea totală a proiectului este de 109,775.00 lei.

Aducem sincere mulțumiri tuturor cetățenilor care contribuie la realizarea acestui proiect, căci doar împreună putem obține lucruri frumoase, cultivând sentimentul de responsabilitate față de mediul înconjurător în inima fiecăruia dintre noi.

Grației activității echipei comunitare, în localitate au apărut pubele pentru deșeuri

– Este importantă colaborarea cu APL sau organizațiile comunitare pot activa fără parteneri? Cum se întâmplă în cazul comunei Bădiceni?

– Consider că este foarte importantă colaborarea cu APL. Doar cu susținere și încurajare reciprocă, sensibilizarea și responsabilizarea consilierilor vizavi de problemele comunității, pot fi inițiate și realizate lucruri ce vor aduce schimbarea în comunitate. Și aici mă refer nu doar la schimbare de infrastructură, dar și de viziuni, atitudini și comportamente.   

 Avem o colaborare bună cu APL, ne-am bucurat de susținere atât din partea fostei conduceri a primăriei, din partea lui Palamari Vasile, cât și din partea actualei conduceri, a lui Avornicița Marin, care au fost și sunt cointeresați în prosperarea satului natal, fapt pentru care le mulțumesc.

Salubrizarea localității va fi la un nivel mai înalt

– Ce planuri de viitor are grupul de inițiativă locală din Bădiceni?

– Pe viitor sper să păstrăm echipa ”Ințiativa”, consolidându-ne în cadrul ONG-lui ”Rostar”, format de către membrii grupului. Ne dorim mult ca proiectul dat să fie un motiv de inspirație pentru cetățeni, un început de bun augur și ne așteptăm la o colaborare fructuoasă, schimb de experienţă și obținerea unor rezultate frumoase. În ziua de azi sunt o mulțime de proiecte cu finanțare nerambursabilă, ce ar ajuta la prosperarea satului, doar este nevoie de dorința, interesul și implicarea tuturor.

Pe viitor sper la implicare activă din partea tuturor locuitorilor, fiindcă este un proiect care ne vizează pe fiecare în parte… Cetățenii sunt cei care dezvoltă și creează o comunitate – nu trebuie să uităm acest lucru și să continuăm activ cu realizarea viselor!

– Vă mulțumesc pentru interviu!

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.