“Cernoziomul de la Soroca” a fost demonstrat la diferite expoziţii din Rusia şi America

0
260
Foto simbol, arhiva OdN

Principala bogăţie naturală a Moldovei este solul. Învelişul de sol al Moldovei este
unicat; în nici o altă ţară din lume în componenţa solurilor nu predomină cernoziomul – regele solului. Republica Moldova este o ţară cernoziomică.

Cernoziomul este un cuvânt rusesc şi se traduce ca „pământ negru”. Aşa au numit
ruşii pământul negru al regiunilor de stepă. În trecut, cernoziom se numea orice pământ
negru. Ştiinţa, care studiază solul – pedologia a fost fondată de Vasilii Dokuceaev.
Concomitent cu răspândirea pedologiei genetice termenii, denumirile ruseşti ale unor
soluri, au devenit internaţionale – cernoziom, podzol, soloneţ, solonceac. Tipul de sol
profund humificat şi structurat, negru predominant a obţinut denumirea de cernoziom.

Pentru prima dată noţiunea de cernoziom, referitor la solurile Basarabiei, a fost
folosită de A. Meier în anul 1794. Despre cernoziomurile Modovei au scris P.
Kuniţkii, P. Svinin, A. Saburov, C. Arseniev şi alţii. O carcteristică amplă a răspândirii cernoziomurilor în Basarabia a fost dată de basarabeanul A. I. Grossul-Tolstoi , care a publicat „Harta răspândirii solurilor de la Prut la Ingul” (1856).

Noţiunea de cernoziom în lucrarea lui Grossul-Tolstoi este utilizată în dependenţă de conţinutul de humus. Pe teritoriul Basarabiei el evidenţiază 4 fâşii de soluri: 1) fâşia de cernoziom veritabil, 2) fâşia luto-nisipo-cernoziomică, 3) fâşia lutoasă cu adaus mai mare de cernoziom şi 4) fâşia argilo-calcaroasă cu adaus neînsemnat de cernoziom (carbonatică).c

Cernoziomul basarabean obţine un ecou mondial datorită lui Vasilii Dokuceaev,
care în anul 1877 a întreprins o expediţie în Basarabia. Savantul a cercetat un profil de
sol la sud de Soroca pe moşia Nepada, care a fost apreciat ca cernoziom de prima clasă.
Grosimea solului avea 92 cm, conţinutul de humus în stratul superior – 5,7%. Proba solului sub denumirea “Cernoziomul de la Soroca” a fost introdusă în colecţia lui V. Dokuceaev şi a fost demonstrată la diferite expoziţii în Rusia şi America.

În anul 1898 savantul efectuează o cercetare amplă a solurilor regiunii şi în
anul 1900 publică lucrarea «К вопросам о почвах Бессарабии» (“Despre solurile
Basarabiei”), care prezintă prima caracteristică a învelişului de sol pe principiile
pedologiei genetice. În anul 1900 V. Dokuceaev împreună cu discipolii săi N. Sibirţev,
G. Tanfiliev, A. Ferhmin publică “Harta solurilor părţii europene a Rusiei”, a
cărei legendă redă varietăţile de cernoziom cu diferit conţinut de humus.

După Dokuceaev solurile Basarabiei, inclusiv cernoziomurile, sunt cercetate de
A. Nabokih, Carcevschi, Pancov și alții. Amplasarea geografică a cernoziomurilor Basarabiei a fost demonstrată de Gh. Murgoci pe Harta solurilor României (Harta agrogeologică), însoţită de schiţa climatologică a României în anul 1909, drept explicaţie a căreia a servit lucrarea „Zonele naturale de soluri în România”, publicată în anul 1910, apoi concretizată
în alte lucrări ale pedologilor români.

Pe aceste hărţi apar cernoziomuri propriu zise, bogate în humus, degradate, şocolate şi şocolate de stepă. Cercetări detaliate ale solurilor, inclusiv ale cernoziomurilor, în diferite regiuni a efectuat Nicolae Florov. El considera, că solurile cenuşii prezintă diferite grade
de degradare a cernoziomului. Studierea multilaterală a cernoziomurilor Moldovei s-a început în perioada postbelică. Ilia Kaniveţ întreprinde o expediţie pripită (1948) în scopul alcătuirii hărţii solurilor. Se începe divizarea cernoziomurilor în subtipuri. În anul 1947 a fost publicată „Harta solurilor părţii europene a URSS” pe care cernoziomurile noastre erau asemănate cu cernoziomurile ucrainene.

În anul 1949 savantul pedolog Nicolae Dimo publică lucrarea „Pedologia în Moldova şi problemele ei esenţiale”. El argumentează programul cercetării solurilor şi necesitatea înfiinţării Institutului de Pedologie. În anul 1953 în cadrul Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS a fost organizat Institutul de Pedologie. Se începe realizarea planului de cartografiere şi cercetare a solurilor în 3 etape propus de N. Dimo: 1) la scara 1: 10.000; 2) la scara 1:50.000; şi 3) la scara 1:200.000. Concomitent, se efectuează cercetarea solurilor diferitor regiuni, inclusiv a cernoziomurilor Platoului de Nord, Câmpiei de Sud, dealurilor Tigheciului, Transnistriei, dealurilor Prenistrene, Codrilor, Stepei Bălţilor, pădurii
Puhoiului şi a raioanelor administrative. 

În anul 1958 N. Dimo face o generalizare a informaţiei privitor la conţinutul şi rezervele de humus în cernoziomurile Moldovei. Mai târziu, în anul 1967, Igor Krupenicov publică monografia „Черноземы Молдавии” („Cernoziomurile Moldovei”). Această lucrare prezintă o generalizare a informaţiei anterioare şi rezultatele cercetărilor multilaterale a cernoziomului moldovenesc. Au fost evidenţiate şi explicate particularităţile regionale ale
cernoziomurilor provinciei dunărene, caracterizată componenţa substanţială şi regimurile
termo-hidrice, stabilite legităţile răspândirii geografice. I. Krupenicov cercetează
cernoziomul format în condiţiile pădurilor de stejar pufos, amplasându-l la nivel de gen,
apoi subtip cu denumirea de cernoziom de păduri xerofite.

Cernoziomurile predominante se deosebesc prin conţinutul redus de humus, grosimea profilului, prezenţa carbonaţilor în formă micelară, lipsa sărurilor solubile etc. Aceste cernoziomuri pătrund în zona silvostepei, fiind ataşate pe terasele joase (tinere) ale râurilor. I. Krupenicov consideră această legitaţie drept invazie pedogeografică. Continuând studierea cernoziomului, I. Krupenicov publică monografia „Карбонатные черноземы” („Cernoziomurile carbonatice”). Aceste soluri pe unele hărţi erau atribuite cernoziomurilor sudice. Tema cernoziomurilor a fost tratată în toate publicaţiile ulterioare a autorului şi
analizată în monografia „Cernoziomurile.

Apariţia, perfecţiunea, tragedia, degradarea, căile protejării şi renaşterii” – «Чернозиомы. Возникновение, совершенствование, трагедия, деградация, пути охраны и возрождения». Autorul retrăieşte starea actuală a cernoziomului Moldovei şi propune măsuri de revindecare. Actualmente cernoziomul moldovenesc este studiat multilateral, caracterizat în multiple publicaţii, însă nu este utilizat efectiv şi protejat de diferite procese negative, degradaţionale. Cernoziomul – ţarul solurilor predomină în învelişul de sol al
Moldovei (≈ 80%). Acest sol posedă un potenţial impunător de productivitate şi o capacitate enormă de rezistenţă la procesele degradaţionale.

Este miraculos faptul, că fiind utilizat neeficient, cernoziomul păstrează calitatea şi fertilitatea. Ca obiect natural format de interacţiunea factorilor pedogenetici, el demonstrează ataşarea zonală şi răspândirea natural[ă pedogeografică. Cernoziomul este reprezentat de 5 subtipuri. În dependenţă de intensivitatea regimurilor termo-hidrice de la nord spre sud se alternează cernoziomul levigat , tipic şi carbonatic. Aceste legităţi se manifestă pe verticală (altitudinal) de sus în jos. La contact cu solurile cenuşii, s-a format subtipul tranziţional – cernoziomul argiloiluvial, iar pe argilă fină – subtipul de cernoziom vertic.

Cernoziomurile Moldovei s-au format în condiţiile predominării variabilităţii
plantelor ierboase a fostelor pajişti şi stepe, precum şi păduri xerofite de stejar pufos.
Calităţile principale a cernoziomurilor sunt condiţionate de conţinutul de humus
(humifere, moderat şi slab humifere), grosimea profilului (≈100 m) cu conţinutul de
humus >1%, lipsa în profil a sărurilor solubile, conţinutul redus de carbonaţi, structura
grăunţoasă, glomerulară, hidrostabilă etc.

Actualmente cernoziomurile sunt practic totalmente valorificate, supuse diferitor
procese de degradare. Stratul arabil este destructurat, supus tăsării şi dehumificării.
Cel mai periculos proces degradaţional este eroziunea. Fondul funciar fiind preponderent (80%), amplasat pe pante (>2°) este supus proceselor erozionale. Suprafaţa totală a cernoziomurilor erodate depășește 1 milion ha. Cernoziomul în calitate de mijloc de producţie în agricultură poate fi utilizat în continuu, cu condiţia organizării antierozionale a terenurilor agricole, implementării asolamentelor cu elemente antierozionale, menţinerea bilanţului nutritiv, excluderea proceselor degradaţionale.

Cernoziomul prezintă un component indispensabil al biosferei, este al patrulea regn natural (de rând cu regnul vegetal, animal şi mineral), este mediul vital specific (de rând cu mediul acvatic şi terestru-aerian) – habitatul pedobionţilor. Pentru Moldova cernoziomul este un tezaur destul de preţios, o avere a tuturor generaţiilor.

Andrei Ursu și Stela Curcubăt, Institutul de Ecologie şi Geografie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.