Roșu pentru grădinițele de copii, școli, universități, centrele comerciale, transportul international de pasageri

0
205

 Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că procesul educaţional în cadrul instituţiilor de învăţămînt general, profesional şi universitar, pentru instituțiile publice și private rămâne suspendat până pe data de 30 iunie curent, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

Se menține până la 30 iunie curent și sistarea activității centrelor comerciale la nivel național, cu asigurarea funcționării în regim normal a unităților de comercializare a produselor alimentare și a produselor farmaceutice, amplasate în incinta acestora.

Pe de altă parte, se menține până la 30 iunie suspendarea curselor aeriene regulate de pasageri, charterelor aeriene regulate de pasageri, rutelor feroviare internaționale de transport de  pasageri,  transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, cu relansarea treptată în funcție de situația epidemiologică, reciprocitate privind regimul comunicării prin curse aeriene regulate cu statele corespondente, restricțiile privind accesul cetățenilor străini în Republica Moldova, regimul de autoizolare a persoanelor ce intră sau tranzitează teritoriul Republicii Moldova, restricțiile privind accesul cetățenilor Republicii Moldova în statele corespondente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.