Lecțiile online prin experiența Olgăi, elevă în clasa a XII-a

0
144
Foto: pixabay.com

Pandemia provocată de coronavirus, a determinat autoritățile să închidă instituțiile de învățământ. Astfel, au fost nevoiți să intervină cu condiții noi, precum învățământul online, care este o salvare în perioada aceasta pentru studenți cât și pentru profesori. Astăzi vom discuta cu Olga, elevă în clasa a XII-a la un liceu din raionul Soroca,  despre cum se descurcă pe timp de carantină cu instruirea la distanță.

Cum decurge timpul petrecut în perioada de carantină?

În  prima zi de carantină, am decis să mă odihnesc, să fac tot ce doresc, dar niciodată nu aveam timp pentru anumite lucruri de exemplu: să citesc o carte, să privesc un film etc. Însă la un moment dat am decis să-mi programez timpul. În timpul pandemiei am reușit să îmi fac un program de somn, care m-a ajutat enorm să îmi păstrez liniștea pe parcursul zilei. Am avut timp să astudiez în felul meu, și să consult mai multe surse. Și asta mă bucură foarte mult, pentru că de multe ori mă simt limitată de informația de care am nevoie. Am început să mă bucur și de soare și de natură.

În situația de criză provocată de pandemie, instituțiile de învățământ au fost nevoite să apeleze la condiții noi, precum învățământul online. Tu, cum te descurci cu noua modalitate de învățare în spațiul vitual?

Pentru mine învățământul online e ceva nou, este o experiență destul de vastă. La început mai complicat, dar am fost nevoită să mă deprind, pe parcurs a devenit pentru mine ceva obișnuit. Am impresia că în permanență am practicat învățământul la distanță. Dar totuși eu sper că voi reveni la programul obișnuit, fiindcă îmi este enorm de dor de colegi, de profesori. Fiind ultimul an de liceu, doresc pentru ultima dată să mă regăsesc pentru o clipă într-o lecție unde voi avea posibilitatea de a privi fața, emoțiile, observațiile și modul lor de predare individuală.

Fiind elevă în ultimul an de studii ce deficultăți ai întâlnit în perioada instuirii la ditanță?

Dificultăți s-au întâlnit foarte multe la început, și sunt convinsă că nu doar la mine, dar și la majoritatea din colegii mei. Pentru toți învățământul la distanță o fost o încercare. În primile zile de decurgere în spațiul virtual, am întâlnit anumite dificultăți, spre exemplu: conexiunea rea, neînțelegerea anumitor teme, timp limitat, puțin timp de a transmite sarcinile realizate din cauza volumului etc. Sincer în ultimul timp, eram obosită de școală, îmi era foarte greu să mă deprind cu învățământul online, voriam să întreb de profesor, dar nu puteam, simțeam o incomoditate de al deranja.

Cât de mult influențează orele online la examenele de bacalaureat?

În zilele noastre, nu cred că poți întâlni mari dificultăți pentru a te pregăti de examen. Multe licee/universități din Republica Moldova ajută absolvenții să însușească la distanță. Aceste lecții le putem vedea la televizor, la o anumită oră sau pe rețele de socializare (fiind salvate pe mai mult timp, având posibilitatea de a le revedea încă odată). Însă mulți elevi doreau să se pregătească individual, în liniște. Pentru mine e mai eficient să practic orele, mai bine însușesc materia pe băncile școlii.

Dacă ai face o comparație între orele online și cele în incinta liceului, care după părerea ta sunt mai benefice pentru un elev?

După părerea mea, orele de zi cu zi sunt mai benefice pentru un elev, deoaree în timpul învățământului online, mulți elevi întâlesc anumite dificultăți. Orice elev când se află pe bancile școlii este mai concentrat din toate punctele de vedere. Ne putem consulta cu profesorii, între noi. Însă în timpul pandemiei suntem lipsiți de comunicare. Eu sper că în cel mai apropiat timp, vom reveni pe bâncile școlii.

Ce mesaj ai către autorități care au impus aceste ore online?

Autoritățile din Republica Moldova  au întreprins astfel de învățământ din cauza pandemiei. Pentru toți noi a fost ca un schimb de experiență, deoarece astfel de învățământ la noi în Moldova nu a fost practicat. Totuși țin să le multumesc, pentru inițiativa căci au găsit soluția pentru a continua studiile și pentru că ni-au susținut în această perioadă complicate pentru toți.

Doina Purici, studentă FJȘC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.