Autoritățile locale recomandă hrămarilor din raionul Soroca să stea acasă

0
1569

În luna mai oamenii sărbătoresc hramurile în mai multe sate din raionul Soroca. La 6 mai, de sf. Gheorghe este hram în satul Țepilova, la 9 mai în Vanțina, iar la 22 mai, de sf. Nicolae, hrămuiesc de obicei localnicii din Dărcăuți, Vădeni, Ocolina, Schineni, Schinenii Noi, Șolcani și Voloave. Dar în acest an hramurile vor fi cu totul altfel…

Mâine, 6 mai, încep tradițional șiragul hramurilor din raion sătenii din Țepilova, localitate din comuna Ocolina. Primăria locală a anunțat între timp pe pagina sa de Facebook că în acest an interzice organizarea balului.

„Stimați locuitori ai satului Țepilova, în scopul prevenirii răspândirii infecției de coronavirus, vă aducem la cunoștință următoarele:
1. Se rесоmаndă cetățenilor satului Țepilova în ziua de 6 mai 2020 – Hramul satului Țepilova: să evite aglomerările, să rămână acasă și să respecte normele stabilite pentru perioada stării de urgență.
2. Se interzice petrecerea balului și a altor serate.
3. Respectarea normelor stabilite va fi monitorizată de către Inspectoratul de poliție Soroca.

Pentru prevenirea răspândirii infecției de coronavirus și amenzilor aspre, vă cerem insistent să respectați normele stabilite” informează Primăria Comunei Țepilova.

Sâmbătă este hram și la Vanțina, acolo la fel Primăria Comunei Pârlița, din care face parte satul, vine cu recomandări similare. 

„În sat nu se va organiza nimic, nici bal, nimic. Mai mult de trei oameni nu pot să se adune, totodată am recomandat oamenilor să nu se grămădească mai mulți în ospeție la rude. Las să vină pe rând, peste o oră, două sau trei, dar să nu se grămădească împreună. Desigur că ar fi mai bine să stea acasă, dar nu-i poți păzi pe fiecare la casa sa” ne-a declarat primarul Gheorghe Buzurniuc.

Potrivit primarului, în Vanțina locuiesc aproximativ 200 de persoane, iar comunitatea a fost informată despre faptul că trebuie să respecte restricțiile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.