Cumpărați flori și… uitați de coronavirus!

1
1216

    Gurile rele zic că de pe urma pandemiei vom avea de pierdut cu toții, cu excepția chinezilor – chipurile, după ce pandemia va deveni istorie, aceștia vor cumpăra tot ce s-a ieftinit și vor invada piețele cu mărfurile lor care, la o adică, și până la coronavirus erau omniprezente peste tot.

Să nu ne grăbim însă cu concluziile, dar să așteptăm „începutul sfârșitului” și numai după ce ne vom „linge rănile” și vom realiza la rece ce s-a întâmplat și ce urmează să facem, să tragem linia. Până una-alta, vă propun să facem o incursiune prin „împărăția serviciilor” care până la pandemie erau la îndemâna oricui, dar care de aproape două luni au devenit un tabu total. Și s-o începem cu florăresele, mai exact cu una dintre ele, poate cea mai galonată și cea mai cu experiență (ca să nu zic cea mai „veche”) din domeniu – doamna Mila Gulca din satul Slobozia-Vărăncău.

 –         Stimată doamnă Mila Gulca, ce faceți în plină pandemie, cu ce vă (pre)ocupați în vremurile când oamenii nu prea au nevoie de flori, oricât de straniu ar fi să spunem acest lucru?

–         Păi, fac ce știu eu mai bine – cresc flori și aștept ziua când vom ieși din „ilegalitate”, fiindcă prea s-a îngroșat „gluma”. De la trei dimineața și până seara târziu, împreună cu soțul suntem în mijlocul florilor, fiindcă ele sunt viața noastră și unica sursă de existență pentru toată familia.

–         Intuiam eu acest răspuns, dar, dacă nu-i secret, cui vindeți florile, or, la urma urmei, nu le creșteți doar pentru frumusețea lor sau pentru „consum propriu”?

–         Acum și în cazul nostru nu este prea corect să spunem că vindem flori. Cumpărătorii noștri sunt, în general, la Soroca și după ce orașul a intrat în carantină vă dați seama că nu avem piață de desfacere. De când nu avem acces în oraș am vândut foarte puține flori, mai mult prin metode „partizane”, fiindcă mișcarea oamenilor prin localitate este interzisă și nu dorim să încălcăm legea. Altfel spus, din florile vândute de-abia dacă am putut să facem bani pentru pâine și pentru plata curentului electric.

–         Apropo, de câți ani vă ocupați de creșterea florilor?

–         De mai bine de 30 de ani și în tot acest răstimp nu prea țin minte să fi avut liniște – problemele și neajunsurile ne-au pândit la fiecare pas, iar când se părea că am ajuns și noi la un mal, pandemia a pus capac la toate. Vreo 6-7 ani am supraviețuit doar datorită creditelor de la bănci, apoi, în anul 2000, am suferit din cauza unei inundații catastrofale, care ne-a nimicit totul, după care am avut și alte probleme despre care nici nu vreau să-mi mai amintesc că mi se face rău. Dacă cineva crede că meseria de florar este una ușoară, greșește amarnic, deoarece efectul exterior – de a te afla mereu în preajma florilor frumoase nu ține pasul cu efectul din interior – muncă istovitoare de zi cu zi, începând de dimineața devreme și terminând cu noaptea târziu.

–         Doamnă Gulca, unde v-a prins pandemia și ce ați făcut cu florile pe care le aveați la începutul nenorocirii?

–         Ultima, dar nu cea din urmă (cu siguranță!), dată am fost în normalitate pe data de 8 martie, după care a urmat dezastrul. La ordinul autorităților am închis buticurile pentru două săptămâni, după cum ni s-a spus atunci. În realitate însă, degrabă sunt două luni de când nu mai activăm și nici nu știm când ne vom redeschide. Vreau să spun că toate florile pe care le aveam în buticuri la ziua instalării carantinei au rămas acolo, în încăperi, și vă imaginați ce s-a întâmplat cu ele! Când o să revenim la serviciu o să ne punem mâinile în cap…

–         De pierderi nici nu vreau să vă întreb, fiindcă răspunsul este evident…

–         Sincer vorbind, și eu nu vreau să mă gândesc la pierderile pe care le-am suferit. Pot spune doar că am investit în afacere tot ce am avut, inclusiv și banii câștigați de fiica noastră la nuntă. Inițial am dorit să cumpărăm tinerei familii un apartament la Soroca, dar am fost neinspirați să „băgăm” banii în flori – cine știa ce nenorocire o să vină pe capul nostru? Acum ne este rușine să privim în ochii copiilor.

  Doritorii de a procura flori frumoase-flori de dor, în acest regim de carantină, se mai pot adresa la încă alți doi producători din raionul Soroca, și anume: Ana SOCHIRCĂ din satul Dubna, tel. 069776201,  profil pe Facebook Sochircă Ana (livrare la domiciliu, în orice cantități și în orice cartier al municipiului Soroca) și Svetlana și Ion CHIROȘCA din satul Zastânca, tel. 069476081 (potențialii cumpărători pot fi deserviți în preajma restaurantului „Alisa” sau la domiciliu, în cazul unor comenzi mai mari).

–         Și totuși… Există viață și după pandemie.

–         Există, bineînțeles, dar cum a fost nu va mai fi, sunt convinsă de acest lucru. Când zic aceasta am în vedere nu doar afacerile oamenilor, dar și viața noastră în general. Vom fi alții, probabil, vom avea alte valori și alte principii. Eu chiar le ziceam copiilor că noi, cei de vârsta mai spre a treia, avem ce ne aminti din tinerețe, dar ce amintiri le vor rămâne lor? Am teamă că majoritatea vor rămâne doar cu munca, rezultatele căreia vor fi la cheremul unor astfel de cataclisme ca coronavirusul. În ce mă privește și ce ne privește, vom munci în continuare, fiindcă altă ieșire nu există. Acum chiar va fi la „modă” înțelepciunea populară despre acel care muncește acela și are. O altă cale nu există.

–         După toate probabilitățile, nu a mai rămas mult până la anularea carantinei…

–         Dă Doamne să se termine acest coșmar cât mai degrabă. Noi suntem gata să ne reluăm activitatea și să bucurăm oamenii cu flori cât mai frumoase. Avem trei sere pline cu flori care trebuie să bucure inimile și sufletele oamenilor. De altfel, dacă și după această pandemie am rămas pe linia de plutire și privim în viitor cu o doză de optimism, este și meritul fiului nostru, care din anul 2000 muncește în Irlanda și ne ajută foarte mult în afacere. Credeam că 20 de ani de ajutor este de-ajuns și că a venit timpul să-l mai ajutăm și noi pe el, dar și aici pandemia ne-a dat toate planurile peste cap.

–         Doamnă Mila Gulca, știu că aveți și o surpriză plăcută pentru clienții Dumneavoastră fideli și că după pandemie veți reveni cu unele noutăți. Spuneți-le cititorilor noștri despre ce este vorba.

–         Această surpriză urmează încă să fie materializată, dar este vorba despre deschiderea unei sere și a unui magazin de flori la intrarea în oraș dinspre satul Zastânca (regiunea Candeba). Vă promit că vă invităm la deschiderea acestor edificii, care va avea loc îndată ce vom putea efectua lucrările de construcție și amenajare.

–         Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc curaj și încredere în ceea ce faceți, or, indiferent de vremuri și de regimuri, florile, ca și pâinea, vor trebui la toți și la fiecare. Cititorilor noștri le facem un îndemn:  dacă aveți dorință și posibilitate, mergeți la Slobozia-Vărăncău, unde florăreasa Mila Gulca va fi bucuroasă să vă încălzească inimile și sufletele cu marfă de calitate. Telefon pentru informații 069191347.

Consemnare, Victor Cobăsneanu  

 

1 COMENTARIU

  1. Sanatate multă la Soroceni in rest o sa le faceți d. Covăsneanul și cu d.florareasa Milă Gîlcă sunteți optimiști și cu multă dragoste de viață.Stma și respect din partea mia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.