Șolcani — un sat cu istorie, prezent și viitor

0
543

De-a lungul secolelor, cu vorba și cu fapta, s-a scris istoria colinelor Câmpiei Sorocii, un colier bogat în diamante. Unul din aceste diamante este și comuna Șolcani, având istoria sa cu evenimente importante sau mai puțin importante, ce păstrează cele mai frumoase amintiri din viața noastră. Aici mereu soarele este mai luminos și vântul șoptește povești vechi, păstrate cu sfințenie și dragoste de străbuni. E vatra unei lumi trecute și prezente, care pune în valoare locurile și improvizează scara timpului.

Comuna Șolcani e situată în partea de vest a municipiului Soroca al Republicii Moldova, la o distanță de 170 km nord de Chișinău și 12 km de orașul Soroca, învecinându-se cu localitățile: la Nord cu comuna Bădiceni (5 km), la Vest cu satul Baxani (7 km), la Est cu satul Șeptelici (4 km), la Sud cu comuna Rublenița (3 km). Satul este așezat într-un hârtop din Valea Mare, care se deschide spre Bolata, într-o regiune colinară, având microtoponimele: La Capătul Piscului, Vâlcelele sau li se zice „La Șolcoviță”, Valea Mare sau cum i se mai spune Valea Curechiului, Hârtop, La Cruce.

Istoria satului Șolcani, împreună cu „satelitul” său Cureșnița Nouă (1922), este învăluită în negura vremurilor ca și istoria multor sate din Moldova. Prima atestare documentară a localității a fost făcută la 3 ianuarie 1588, într-un document din timpul domniei lui Petru Vodă Șchiopu, în care satul e denumit Solceni, ceea ce sugerează că primul proprietar al satului ar fi fost un vornic pe nume Solca, nume ce provine de la Solomon, se menționează în cartea „Comuna Șolcani” de Vasile Trofăilă, ieșită de sub tipar în anul 2015. Din alte surse mai găsim că numele de Șolcani provine de la rusescul șiolc, ce înseamnă mătase, fiindcă primii locuitori se ocupau cu creșterea viermilor de mătase.

Revenind la epoca modernă, notăm că moșia Șolcaniului a fost împărțită lui Gheorghe și Vasile Moțoc și familiei acestora. Primele familii ce au descălecat pe aceste locuri pitorești au fost Purice, Condrea, Stăviță, Istrati, înregistrați de preotul Sveatchevici în Dicționarul statistic al Basarabiei, editat în anul 1923. Aceste familii au fugit de turci, cu carul cu două proțapuri, găsindu-și aici liniște. Se ocupau de creșterea viermilor de mătase, albinărit, oierit, care au fost transmise de la tată la fiu peste veacuri, ajungând și la generația noastră.

Mărturia timpurilor încearcă să redea generațiilor prezente și viitoare trecutul strămoșilor noștri, precum și succesiunea celor mai importante evenimente care au marcat și ne-au dăruit Șolcaniul de astăzi. Vremurile de restriște nu au ocolit nici acest sătuc liniștit, cu oameni gospodari și pașnici, împărtășind și el soarta sutelor de localități din Moldova: reforma agrară a anilor ’20 ai sec. trecut; Al Doilea Război Mondial, cele câteva valuri de deportări în frigurile Siberiei.

Printre cei deportați se numără: Zinaida Vînaga, moșierul Vasile Țelea (1886-1974), condamnat la 10 ani privațiune de libertate. Fiind eliberat s-a întors tot pe aceste meleaguri îndrăgite, locuind la Vanea Russu, deoarece era deposedat de moșia sa. Dar zi de zi își îndrepta pașii pe jos spre acele locuri, privindu-le din zare. Și astăzi se vorbește de bine despre el: un om liniștit, cumpătat, de o inteligență rară, un bun gospodar, ceea ce l-a ajutat să-și adune moșie.

La anii ’80 ai secolului XX, sovhozul „Șolcani” era unul din satele fruntașe ale raionului. În cadrul privatizării, conform Codului funciar al Republicii Moldova din 1991, toată moșia a fost divizată în cote-părți pe teren. În prezent, comuna numără 1511 locuitori. Activează 15 agenți economici, cel mai mare fiind SRL „Rultehcom” cu circa 100 de angajați. Populația dispune de telefonie fixă și internet, televiziune prin cablu și internet. Comuna Șolcani a dat omenirii mai multe personalități marcante: Boris Scurtu, doctor în medicină; Larisa Zota, doctor în medicină; Boris Dragan, doctor în medicină; Ion Bostan, medic primar cardiolog în București etc.

Pe teritoriul satului Șolcani funcționează următoarele instituții social-culturale: Primăria, Consiliul comunal Șolcani, Gimnaziul, Grădinița, Casa de cultură, Biblioteca Publică Comunală, Oficiul Medicilor de Familie, Serviciul de poștă — Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”. Comunitatea ortodoxă este reprezentată de parohia și Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Autoritățile administrației publice care realizează și asigură autonomia locală a satului sunt: Consiliul comunal Șolcani — ca autoritate reprezentativă și deliberativă a populației unității administrativ-teritoriale aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local și primarul — ca autoritate reprezentativă a populației unității administrativ-teritoriale și executivă a Consiliului comunal ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Unind Trecutul, Prezentul și Viitorul vom reuși să cunoaștem istoria, obiceiurile, tradițiile și faptele strămoșilor pentru a le transmite generațiilor tinere.

O legendă a satului sună cam așa: „Zice-se că demult-demult, pe când hoardele barbare năvăleau asupra localităților de o priveliște ca într-o poveste, cu oameni pașnici și muncitori, trăia pe aici, în Valea Mare, un voinic vesel și isteț pe nume Șolcan. Într-o zi, asupra satului au năvălit dușmanii. Șolcan a adunat un pâlc de viteji ca și dânsul și s-au ridicat să-și apere cuiburile părintești. Ei au învins, dar Șolcan a fost răpus în încăierarea cu inamicul. Consătenii recunoscători i-au înveșnicit amintirea, dându-i așezării lor numele Șolcan, iar mai târziu i-au zis Șolcani”.

„Picior de plai numit cu drag Șolcani!”. După frumusețea așezării pitorești poate concura cu localitățile din jur. Are drumuri drepte, pietruite alunecând pe sub poalele copacilor. De o parte și de alta, stau în rând case îngrijite, cu comodități, frumos rânduite, ațintite spre trecători. Case noi, înalte, cu ferestre mari, cu verande și cerdace, poartă căciuli de ardezie, țiglă, table, iar în spate poartă antene. În grădinile gospodarilor cât vezi cu ochii — vii, pomi fructiferi și salcâmi, alei cu flori diferite ce răspândesc miresme.

De la intrarea în sat îți dai seama că în capul mesei stă un gospodar bun, conștient, dornic de a face lucruri frumoase. De la primii pași, te binecuvântează răstignirile, Capela Tuturor Sfinților (în construcție) și pieptul ți se umple cu putere, cu evlavie, străjuită de un parc de toată frumusețea cu tei, arțari, brazi și pini. Ceva mai la vale, de o parte și de alta a drumului se află capacitățile de producție și depozitele SRL „Rultehcom”. Pașii se opresc în fața primăriei, un edificiu așezat frumos, construit cu câteva decenii în urmă, și-a păstrat din eleganță și frumusețe, înconjurat cu multe flori și verdeață.

La primărie activează o echipă de profesioniști cu o experiență bogată în domeniul administrării publice. Primarul comunei Boris Rotaru, fiul primului primar de Șolcani, energic, deștept, cu visuri mari, știe a atinge scopul și a ochi în viitor. Secretar al consiliului comunal — Lucia Iftodii, contabil-șef — Elena Dragan, Aureliu Tomac — specialist pentru reglementări funciare, Gheorghe Purici — specialist în percepția fiscală, Silvia Pârlog — asistent social comunitar, Svetlana Purici — lucrător social, Svetlana Iftodii — asistent social. Consiliul comunal e constituit din 11 consilieri: Constantin Purici, Natalia Purici, Anton Dumniuc, Valeriu Istrati, Silvia Pârlog, Galina Istrati, Vladimir Dragan, Nicolae Spoială, Nina Captari, Dina Botezat, Marin Solomon.

Alei de flori, trandafiri zâmbind la soare îți fură ochii, îndemnându-te să-ți continui pașii spre monumentul Eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, înălțat în anul 1987. Îndată, în spate, zâmbete de copii, cântece, voie bună și numaidecât un miros de copilărie — Grădinița „Romanița”, înființată în 1984. Astăzi director al grădiniței este Valentina Grebănos. În cadrul instituției activează 3 grupe cu 75 de copii: „Prichindel”, „Floricica”, „Struguraș”.

La buna instruire și educație a copiilor contribuie Victoria Dragan, Vera Dubinschi, Galina Istrati, Maria Căinărean, Irina Mutruc, Efimia Stavița, Ana Bernaz, lucrător medical Antonina Bugai, ajutoarele de educatoare Svetlana Tartus, Maria Tomac, Ana Belinschi, bucătăresele Claudia Purici și Pșenicinii, spălătoreasă Liuba Dragan.
Aici ești întâmpinat de mai multe edificii așezate frumos, simetric pe de o parte și de alta. Cu fața spre soare stă străjer Oficiul Medicilor de Familie.

În acest colectiv activează medicul de familie Natalia Purici, asistentele medicale Antonina Bugai, Olesea Purice și Elena Pânzari. Printre cireși și vișini se pitulează și fosta clădire a grădiniței unde activează Oficiul Poștal, dotat cu tehnică performantă. Șefă a OP este Ana Stavița, poștașele Aliona Cibotari și Ana Repeșco; Banca Țărănească — contabil Elena Irodoi. Trecând pe sub poalele teiului rotat dai de Casa Cărții — Biblioteca Publică Comunală Șolcani. În jur atâta verdeață, de-ți vine să crezi că ai ajuns la casa Sfintei Duminici. Stăpâna cărții este Larisa Prisacari.

Este o bibliotecă modernă, oferă atât servicii tradiționale, cât inovatoare, ascultă vocea comunității, susține atât metodele formale, cât și cele non-formale de care beneficiem în ultimii ani, grație implementării Programului Național de Modernizare a Bibliotecilor Publice din RM, Novateca, și prin susținerea APL.

Luând drumul de la primărie la vale, la răscrucea drumului, ne întâmpină Muzeul satului fondat la 9 septembrie 2015, în fosta clădire a bibliotecii Șolcani, custode Claudia Purice. Este o casă bătrânească, a directorului de școală Isac Pirogovschi, căreia îi stă bine să fie Muzeu. Aici sunt adunate obiecte vechi, mărturii ale istoriei pe meleagurile noastre; se petrec șezători, se adună de obicei trei generații, se spun povești, ghicitori, se cântă, se urmează vechile îndeletniciri ale țesutului, împletitului, brodatului, cusutului, dar și alte activități de lucru manual din strămoși. Tot aici tinerii însurăței își depun jurământul că vor face casă de piatră și o familie puternică.

Sunetul de clopoțel te cheamă să admiri Gimnaziul Șolcani — Casa Înțelepciunii, care a educat rânduri de cocori ce și-au luat zborul ducând cu sine faima școlii și a dascălilor cu suflet mare. Școala în Șolcani și-a început activitatea în anul 1890, a cunoscut multe schimbări până în prezent. Din 2015 director este Zinaida Chiorescu, trăitoare a satului Baxani. Dumneaei n-a venit singură, a adus cu sine și elevi. Colectivul didactic îl constituie următorii pedagogi: Ana Purici — șef de studii (l. franceză), Nona Spoialo (chimie, biologie), Pelaghia Revenco (l. română), Elena Istrati (l. română, istoria), Ludmila Jardan (l. rusă), Valentina Nedelciuc (matematica), Valeriu Istrati (geografia, ed. civică), Diana Purice (fizica, informatica), Olga Spoială (ed. muzicală), Nicolae Revenco (ed. fizică), Mihai Jardan (ed. tehnologică, ed. plastică), Dora Burlacu (bibliotecară), Nina Captaru, Tatiana Spoială, Liubovi Țapu, Liliana Procopii (învățătoare de clasele primare).

Multe decenii la rând Casa de Cultură (1968) a adunat la șezători măicuțele satului, au venit să stea de vorbă cu întregul sat copiii de la grădiniță, gimnaziu, tineretul în frunte cu dascăli, educatori, bibliotecari, oameni cu har înnăscut. Conducători ai acestei instituții au fost Raisa Căinărean, Petru Călugărescu, Tatiana Ursachi, Leonid Purice. În prezent Doru Istrati este director al casei de cultură — tânăr, energic, cu o vastă cultură, cu înalte calități etico-morale, cu o inteligență dezvoltată, a treia generație a dinastiei de muzicieni Călugărescu.

Mai la vale de Casa de Cultură, pe un vârf de deal, la straja sufletului, se înalță maiestos o biserică frumoasă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” la care au poposit de-a lungul timpului numeroase personalități, unde, dacă intri, rămâi profund impresionat de glasurile duioase ale coriștilor. Clădirea bisericii din lemn pe temelie de piatră a fost reconstruită în anii 1893-1907, în locul celei vechi, despre care se menționează prin anii 1772-1773. Biserica a fost închisă între anii 1961-1988. Astăzi paroh al bisericii este preotul Andrei Nedelea, în cin de protoiereu mitrofor.

Nu știu dacă mai găsiți o localitate prin apropiere care ar avea ridicate atât de multe răstigniri prin binecuvântarea Domnului, spre recunoștința de viață și optimism spre viitor. Mai aveți de vizitat „Moșia uriașului” ce are aspectul unui mormânt. O legendă veche culeasă prin 1864, de către Sorokin, spune că în vremurile străvechi trăiau doi frați uriași, unul lângă Hotin, altul aici, lângă Soroca. Ei apărau oamenii de năvălitul tătarilor și turcilor. Dar într-o luptă grea, a murit un copil de-a lor și a fost îngropat aici. În scrieri vechi se spune că movila avea o lungime de 21 m și înălțime de 7 m, care în urma lucrărilor agricole încetul cu încetul dispare, ar fi bine să fie protejat.

Șolcănenii sunt persoane dăruite de natură cu multe calități, având curiozitate pentru tot ce se întâmplă în lumea asta, pentru tot ce e frumos. În sufletele lor s-a păstrat un material vast, o bogată comoară spirituală: cântece, colinde, hăituri, proverbe, bancuri, legende, conăcării, descântece, rugăciuni. O manifestare a lăuntricului, a închinăciunii în fața frumosului o descoperim la dinastia muzical-folclorică Călugărescu (Petru — 1941, Nina — 1942). Când toată lumea e în alertă maximă, ei se încăpăținează să administreze sătenilor, neamului câte un medicament pentru suflet — un zâmbet, un cântec dulce. Aici îmbobocesc mugurii doinelor, muguri care dau floare și rod: copiii și nepoții. Nepoțica Cristina Ursachi este conducătorul formației folclorice „Busuioc”. Nu e o sărbătoare în sat sau în centrul raional ca să nu iasă în scenă colectivul folcloric „Busuioc”.

Tradiții, obiceiuri, expoziții de meșteșuguri, costume și bucate, cântece și dansuri naționale sunt prezente în capul mesei la șolcăneni. E o tradiție în devenire de a se organiza și petrece sărbătorile de iarnă, sărbătorile pascale, Hramul satului (22 mai), Ziua Copiilor, sărbătorile naționale, șezătorile, întâlniri cu scriitori, Festivalul „La cuptorul cu plăcinte”, care a ajuns deja la a III-a ediție. Sărbătoarea începe cu o paradă a portului popular, toţi oaspeţii sunt invitați să guste din plăcinte, mămăliguţă, fripturică, sarmale şi alte bunătăţi pregătite de gospodinele şi gospodarii din Şolcani. Cât de frumos se sărbătoresc la Șolcani sărbătorile de iarnă, toți se bucură la hotare de ani: clinchete de zurgălăi, ceata de urători ce merg din casă în casă.

Dragostea față de sat, față de tot ce e frumos se vede în fiecare detaliu în împodobirea bradului de către dl primar, o frumusețe de basm redă obiectele expuse, unde fiecare vine să-și facă o poză, să-și umple sufletul de mireasma sărbătorilor de iarnă. Mulți se întreabă care o fi secretul comunei Șolcani de tot crește, adună lauri la concursurile raionale și se fac cunoscuți în toată țara, cert e — are norocul de a avea în capul mesei gospodari buni, precum e dl primar Boris Rotaru și echipa sa cu care colaborează; săteni dornici să colaboreze între ei, deschiși între ei și vin să susțină proiectele bune și, nu în ultimul rând, așezarea geografică avantajoasă, doar comuna e situată între două magistrale ce duc spre Ucraina și România.

Șolcănenii au un crez: „SĂ LĂSĂM MESAJ URMAȘILOR CĂ ȘI ÎN EPOCA NOASTRĂ AU FOST OAMENI CARE AU DORIT SĂ LASE O URMĂ”.

Larisa Prisacari, bibliotecară
Articolul este scris în cadrul concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia cultură şi turism a Consiliului Raional Soroca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.