Vizite interzise și alte restricții la Penitenciarul din Soroca din cauza coronavirusului

0
807

Administrația Penitenciarului nr. 6 din municipiul Soroca impune o serie de restricții în privința vizitelor și a coletelor pentru deținuți. Potrivit anunțului publicat în mediul online, măsurile au scopul de a reduce riscul răspândirii COVID-19. 

„În scopul realizării măsurilor care se impun a fi întreprinse pentru a gestiona situația epidemiologică și a reduce pericolele de pătrundere și răspândire a infecției în cadrul Penitenciarului nr. 6-Soroca, administrația Penitenciarului nr. 6-Soroca informează cetățenii:

  • Se suspendă întrevederile de lungă şi scurtă durată, pe un termen nedeterminat.
  • Se interzice persoanelor care au febră sau alte semne vădite de viroză transmiterea în penitenciar a pachetelor cu provizii şi coletelor.
  • Persoanele care se prezintă la Penitenciarul nr. 6-Soroca pentru transmiterea pachetelor cu provizii și coletelor trebuie să poarte măşti medicale„, se arată în anunț.

În penitenciarul de tip închis din Soroca, își ispășesc pedeapsa cca 800 de deținuți. 

Amintim că, potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în republica Moldova, sunt confirmate patru cazuri de infectare cu COVID-19, iar 30 de persoane sunt suspectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.