Aproape ca în poveste: EU DE LA VORONIN AM PLECAT, EU DE LA FILIP AM PLECAT…

0
287

Ziceam cu alte ocazii că, în postura mea de anticomunist convins, niciodată nu am crezut că voi „plânge” după Vladimir Voronin, cu toate păcatele și metehnele lui, chiar dacă această afirmație este cât se poate de absurdă. Sunt convins că la fel ca mine gândesc și alții, care au apreciat starea de spirit a „babacului” (nu și anti românismul lui proverbial) și umorul lui mai rafinat decât s-ar fi așteptat cineva, or etichetările lui cu referință la unii politicieni vor intra, cu siguranță, în analele politicii de pe malul Bâcului.

Acum a venit timpul ca și unii membri ai Partidului Democrat, cel puțin, să „plângă” după Vladimir Plahotniuc, care la timpul oportun a putut să strângă astfel șuruburile în partid încât să creeze impresia că nimeni și nimic nu poate atenta la stabilitatea formațiunii și viitorul ei luminos. Astăzi, când Plahotniuc este deja istorie, unii colegi de-ai lui, rămași fără „stăpân”, nu știu ce să facă cu libertatea căzută pe capul lor. Și, cum se întâmplă în astfel de cazuri, PDM a intrat în starea de putrefacție și nimeni nu poate pune mâna în foc precum că această formațiune nu va urma exemplul PPDA, PDAM, AMN, PFD, PSL, PCRM și altor „coloși” cu picioare de lut, care s-au dizolvat în alte formațiuni (în cel mai bun caz) sau au dat ortul popii, cu toate consecințele de rigoare.
Ce-i drept, democrații se îmbârzoiesc aidoma unor flăcăi scăpați de armată, dar și de simțul responsabilității și doresc cu tot dinadinsul să dea de înțeles că plecarea lui Candu și K este un proces așteptat și chiar… util partidului (chipurile, nu se întâmplă nimic ieșit din comun și PDM, ca și oricare formațiune politică, are nevoie de curățare), dar… Nu trebuie să fii mare filozof ca să înțelegi că Filip și K sunt în degringoladă, că destrămarea PDM-ului încă nu a luat sfârșit și că ar putea să urmeze și alte evadări. Cel puțin, gurile rele afirmă că există și alți democrați cu ștate vechi și cu funcții de răspundere care sunt gata să urce în alte căruțe, eventual cu cai mai buni și cu perspective mai frumoase (dacă mai există ceva frumos în politica moldovenească). Oricum ar fi și orice s-ar întâmpla, ceea ce a făcut PDM anterior — ademenirea oamenilor din alte partide și acceptarea trădărilor pe bandă rulantă (să ne aducem aminte de cei 14 comuniști care l-au trădat pe Voronin fără să clipească din ochi) — a lovit în ei ca un bumerang.
În astfel de cazuri, când doi se bat, al treilea ar fi bine să ia o atitudine. Adică eu, dar și alți cetățeni care nu sunt membri ai PDM și pe care soarta acestei formațiuni îi interesează mai puțin spre deloc, ar fi bine să analizăm lucrurile la rece și, eventual, să tragem niște concluzii — cine dintre părțile beligerante are dreptate și cine merită „lacrimile noastre”. În acest context, nu știu ce credeți Dvs., dar eu încă nu m-am dezmeticit bine și nu știu pe cine să cred și cui să-i dau dreptate. Dacă e să aplecăm urechea la argumentele lui Filip și K, care este partea „vătămată”, cei șase sunt numai buni de pus la stâlpul infamiei. Numai cât costă, de exemplu, zvonul că acest grup este finanțat de Șor. Nu poate fi neglijat nici argumentul că unii din cei șase nu s-au mai regăsit în fruntea formațiunii și astfel au decis să-și facă singuri dreptate. Și Sergiu Sârbu, ce mai la deal-la vale, este bună poamă și a procedat ca în cunoscuta poveste — eu de la Voronin am plecat, eu de la Filip am plecat… Și totuși, cel mai de forță argument ar fi acela că acest grup format din șase deputați ar fi oamenii lui Plahotniuc și că aceștia, chipurile, ar pregăti revenirea celui care ar trebui să dea peste cap înțelepciunea populară despre omul care nu poate intra de două ori în aceeași apă… Și de cealaltă parte lucrurile sunt la fel de încâlcite. Pe de-o parte, nu cred că la multă lume îi place cochetarea democraților cu socialiștii — cel puțin eu nu-mi imaginez cum ar sta în aceeași barcă Monica Babuc și Vlad Bătrâncea (deși, există o sumedenie de exemple când cele mai năstrușnice scenarii dau peste cap orice fel de prognoze) sau ce anume i-ar apropia pe Bogdan Țârdea și același Pavel Filip. Pe de altă parte, jocul de-a reîntoarcerea în partid a unor renegați (vezi cazul de la Dondușeni și declarațiile democraților de la Căușeni) mi se pare pe cât de anapoda pe atâta și de ridicolă — la urma urmei, astfel de metode comuniste-socialiste ne-au cam ros urechile. Și, nu în ultimul rând, nu insuflă încredere prestația profund populistă și fără pic de perspectivă a lui Dumitru Diacov, care atât de tare s-a înșurubat în fotoliul parlamentar, încât nici uraganul Denis n-ar fi în stare să-l doboare. De altfel, din cauza a astfel de „pacifiști” ca Diacov, Republica Moldova este de râsul curcilor. Până la urmă, aș fi vrut, dacă e să fiu cinstit, să înclin balanța spre grupul Candu, dar după ce mi-am adus aminte de votul dat de ex-spicher la APCE și mă uit cum se numește fracțiunea lor – Pro Moldova, mi-am dat seama că nu există nici o deosebire între Tanda și Manda.
În fine, să-i lăsăm pe democrați să-și spele rufele în public și să decidă cum și cu cine vor merge mai departe. Vorba ceea, cu un trădător mai mult sau cu un cameleon mai puțin, ce contează?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.