Comuna Tătărăuca Veche cu credință spre lucruri frumoase

0
489
Foto: Stela Toma
Foto: Stela Toma
Sărbătoarea creștină ,,Trei Ierarhi” a adunat tătărăucenii la biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, pentru a cinsti pe marii dascăli ai ortodoxiei Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Oaspeți ai lăcașului sfînt au fost reprezentații emisiunii ,,Cuvintele credinței” (Moldova 1) de la Chișinău, care au împărtășit bucuria sfintei liturghii împreună cu localnicii, dar și au colectat reportaje de la creștini, punînd în discuție subiecte ce țin de credință și rolul ei în societate.
Foto: Stela Toma
Foto: Stela Toma

De rînd cu frumoasa predică în cinstea celor Trei Ierarhi, propovăduitorul credinței și cuvîntului lui Dumnezeu – preotul Mihail Sîrbu, a explicat importanța acestei mari sărbători și aportul fiecărui ierarh în întărirea credinței ortodoxe. ,,Toți cei Trei Ierarhi au trăit în sec IV, numit și ,,veacul de aur” al creștinătății, ei au fost piloni ai credinței și ne-au lăsat un tezaur de aur, prin construirea mănăstirilor, prin sprijinirea săracilor, bolnavilor, orfanilor și ai tuturor care erau în suferință, dar și mari predicători, scriitori bisericești lăsînd în urma lor un număr mare de cărți de învățătură”, – a menționat preotul.

Foto: Stela Toma
Foto: Stela Toma

,,Prin credință spre un viitor mai bun ”, a fost mesajul emoționant al pimarului comunei Tătărăuca Veche dna Liudmila Guțu, care a povestit despre unele momente din istoria înființării bisericii și patrimoniul cultural al comunei Tătărăuca Veche, dar și cuvinte frumoase la adresa preotului Mihail Sîrbu, care cu străduință și responsabilitate conștientă își îndeplinește misiunea: -,, Bunul Dumnezeu să Vă dea putere să răspândiţi în continuare cuvântul, lumina şi darul Evangheliei, şi mai presus de toate, să ne oferiţi binecuvântarea, iertarea şi dragostea pentru noi toţi şi pentru toate. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea, încurajarea şi dragostea, pentru că ştiţi să aduceţi nădejde şi lumină în sufletele noastre”, a spus Liudmila Guțu.

Foto: Stela Toma
Foto: Stela Toma

Despre conlucrarea în parteneriat și rolul credinței în educația viitoarei generații si-a exprimat viziunea dna Aliona Ciobanu, directorul gimnaziului ,,Eva Gudumac” din localitate, menționînd, că unde este credință se petrec lucruri frumoase și bune. Rugăciunea ,,Tatăl Nostru” spusă în glas tare de către copiii de la grădiniță și școală prezenți la această frumoasă sărbătoare, a demonstrat importanța și cunoașterea simbolurilor credinței. Deci ca urmare, dacă este credință este și o speranță și o încredere că se vor face lucruri bune.
Stela Toma, bibliotecară

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.