O studentă s-a jertfit pentru sănătatea fratelui său

0
77
China a promis în trecut să eradicheze sărăcia până în 2020.
China a promis în trecut să eradicheze sărăcia până în 2020.

Wu Huayan, o tânără din China care a supravieţuit ani de zile la limita subzistenţei, a murit la 24 de ani, cântărind doar 20 de kilograme, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

  Tânăra a fost internată în stare gravă la spital în luna octombrie a anului trecut. Conform medicilor, aceasta suferea de afecţiuni cardiace şi renale din cauza consumului foarte redus de mâncare din ultimii cinci ani.  Tânăra era studentă în anul trei la o Universitate din China, iar cand a ajuns la spital era atât de subnutrită încât sprâncenele şi 50% din păr îi căzuseră. 

  Femeia, originară din Guizhou, una dintre cele mai sărace provincii din China, se luptase să îl crească pe fratele ei mai mic după ce ambii părinţii muriseră când aceasta era încă un copil. Amândoi au fost ajutaţi iniţial de bunica lor, apoi de un unchi şi de o mătuşă. Majoritatea banilor pe care îi primea Wu erau cheltuiţi pe tratamentul fratelui mai mic, care suferă de o boală mintală. Timp de cinci ani, tânăra cheltuia doar 2 yuani (0,30 dolari) zilnic pentru a se întreţine şi se hrănea doar cu orez şi ardei. 

Deşi economia în China este în dezvoltare, există zone unde populaţia trăieşte sub limita sărăciei. 

China a promis în trecut să eradicheze sărăcia până în 2020.

SURSA: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.