Dumbrăveanu: Familiile vulnerabile vor primi până la 4.000 lei per copil

0
24
Ministra spune că aceste sume de bani se acordă în funcție de necesități.
Ministra spune că aceste sume de bani se acordă în funcție de necesități.

  Familiile cu copii pot beneficia de sprijin familial din partea statului. Dacă familia cu copii este într-o situație de risc, ea are posibilitate să solicite asistenței sociale sprijin familial, care se acordă în sumă de până la patru mii de lei per copil. În cazul unei familii de adulți, la fel, există suport monetar în sumă de până la șase mii de lei de persoană, transmite Știri.md cu referire la IPN

    Declarațiile aparțin ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu. Ministra spune că aceste sume de bani se acordă în funcție de necesități. „În ambele cazuri, se evaluează situația. Adică, se văd problemele cu care se confruntă familia respectivă, se elaborează un plan de asistență. Banii sunt acordați direcționat pentru necesitatea acestei familii. În ambele cazuri, decizia privind acordarea acestor prestații este luată de o comisie la nivel raional și care, în baza evaluării necesităților, în baza planului care este elaborat, decide acordarea sau neacordarea acestui suport, precum și mărimea acestuia”, a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul NTV Moldova. Potrivit ei, legislația prevede cazuri concrete când acest suport este acordat. De exemplu, starea deplorabilă a sobei din locuință, casa a fost inundată sau a avut loc un incendiu în casă, sau este nevoie de procurat lemne, dacă beneficiarii nu primesc ajutor financiar pentru perioada rece a anului. „Adică, sunt concret descrise situațiile. Nu este vorba de criteriu categorial, dar anume despre dificultatea în care se află persoana. Și acești bani sunt acordați concret pentru soluționarea problemei concrete”, a explicat ministra. Viorica Dumbrăveanu susține că folosirea banilor va fi monitorizată de către asistentul social, care are obligația să verifice dacă suportul familial sau suportul monetar a fost folosit în scopul pentru care a fost primit.

SURSA: ipn.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.