1000 de motive pentru a fi alături de „Observatorul de Nord”

0
68

Ziarul „Observatorul de Nord” a ajuns astăzi să merite și titlul de publicație milenară. Și nu-i vorba doar că ar fi din mileniul trecut, ci a ajuns la numărul 1000. Cititorii din județul, raionul și orașul Soroca, din întreaga republică, ba și din toată Țara și chiar din diasporă au găsit în „Observatorul de Nord” o sursă de informare de aici, de acasă. Și totuși, ce înseamnă 1000 de ziare? Pentru cei care au muncit în redacție de la începuturi și până acum este o jumătate de viață, alții care ne-au citit de mici au crescut cu „Observatorul de Nord”. Misiunea ziarului a fost și este să informeze. Să aducă știri și informații oamenilor, dar… și să prindă bine la casă. Vă închipuiți numai câte plăcinte pot fi învelite în 1000 de ziare? Dar câte muște ar fi putut cădea pradă cititorilor devotați? Și totuși, ziarele tipărite în era digitală pot părea o nebunie. Și este o nebunie, una frumoasă, iar noi știm că 1000 de ediții înseamnă, în primul rând, mii de cititori care au fost și ne sunt în continuare alături.

 


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.