Mai multe indicatoare „Punct negru”, pe traseele din ţară

0
156

Pe traseele din ţară vor apărea mai multe indicatoare „Punct Negru”, ce vor avertiza că urmează un sector de drum, cu o lungime de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani, s-au înregistrat cel puţin cinci accidente rutiere grave. Şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Maxian, a declarat, pentru Radio Moldova Actualităţi, că inspectorii de patrulare, în comun cu specialiştii de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, fac o evaluare a drumurilor, după care vor prezenta o informaţia generalizată.

Din constatările preventive, numărul indicatoarelor „Punct Negru” va creşte de la 47 până la peste 60. „Vorbim de localitatea Todireşti (direcţia Chişinău-Bender-Tirapol) sau localitatea Ţânţăreni (km 35 – km37) ce au fost semnalizate corespunzător. Am identificat şi anumite străzi din intravilanul centrelor raionale şi municipiu, cum ar fi de exemplu, din municipiul Bălţi, traseul Chişinău-Orhei-Bălţi, centura Orhei, porţiuni de drum de pe traseul Anenii-Noi – Ştefan-Vodă. Prin semnalizarea corespunzătoare creştem gradul de responsabilitate, de vigilenţă a conducătorilor auto”, a spus Marin Maxian.Potrivit datelor INP, în primele două luni ale anului, în ţară s-au produs 308 accidente rutiere, în urma cărora 34 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte peste 300 au fost rănite. Jumătate din numărul total de accidente s-au produs în capitală.

(trm.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.