Majoritatea cetățenilor ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat de IMAS

0
35

Majoritatea cetățenilor ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce suportul pentru Uniunea Economică Eurasiatică este mai scăzut, mai puțin de jumătate din respondenți declarându-se în favoarea acestei opțiuni. Datele au fost prezentate în cadrul unui sondaj de opinie realizat și prezentat de către IMAS, transmite moldpres. Potrivit studiului, atunci când trebuie să aleagă între opțiunile pentru Uniunea Europeană şi pentru Uniunea Economică Eurasiatică, votanții sunt divizați, cu mai multe opțiuni pentru vectorul european.

Totodată, percepțiile moldovenilor privind viața lor de acum, față de un an în urmă rămân la un nivel scăzut, dar s-au îmbunătățit față de februarie 2018. La fel, cetățenii sunt mai optimişti față de perioada care urmează. De asemenea, datele sondajului arată că mai mult de trei sferturi dintre cetățeni declară că sunt interesați de alegerile care urmează, iar 60% spun că sunt chiar foarte interesați. Doar 10% spun că nu sunt interesați. Sondajul a fost realizat de IMAS în colaborare cu compania Lake Research Partners. Studiul a fost efectuat în perioada 3 – 16 februarie, pe un eșantion de peste 1500 de respondenți din 124 de localități. Marja de eroare este de +/- 2,53%.

(moldpres.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.