Turismul rural din Estonia, exemplu și pentru Soroca

0

În luna decembrie am participat, alături de alți jurnaliști, într-o vizită de studiu în Estonia, oferită de Centrul European pentru Parteneriatul Estic (ECEAP). Eram interesat în special de experiența provinciilor și m-a mirat să aflu că în Estonia activează un Minister al Vieții Rurale ce promovează intens și turismul rural. Anterior localitățile estoniene se dezvoltau și căpătau experiență (și) datorită colaborării cu cele din Finlanda. În prezent orașele din această țară au încheiate acorduri de colaborare pentru împărtășirea experienței cu raioane din Republica Moldova. Doar că în unele cazuri, precum este și cel cu Soroca și Järva, colaborarea este doar pe hârtie. Chiar dacă de la semnare au trecut vreo cinci ani, până acum nu s-a mai făcut nici măcar o acțiune comună.

Kuusiku Nature Farm

Estonia, la fel ca și Republica Moldova, are sute de edificii istorice de epocă care au fost cândva conace ale nobililor, clădiri administrative sau edificii industriale. Și dacă la noi multe din ele sunt avariate, demolate sau ignorate, în această țară baltică monumentele istorice sunt transformate în bijuterii turistice. De exemplu, conacele aristocratice de cândva sunt astăzi pensiuni turistice pentru mulți dintre turiștii ce vin în regiuni. Fiecare dintre acestea atrag vizitatorii prin ceva deosebit, doar al lor, iar totodată îmbină confortul cu bucătăria tradițională gustoasă, servicii adiționale și multe altele. La conacul Vihula vizitatorii sunt impresionați chiar de la început prin moara ce străjuiește intrarea, printre altele fie spus, mori de care era cândva bogat ținutul Sorocii și pe care noi nu le-am păstrat (a mai rămas doar una în stare avariată în satul Cernoleuca, fostul județ Soroca). Conacul Saka atrage inclusiv prin malul superb al Mării Baltice ș.a. Însă pentru a crea o pensiune turistică nu este neapărat să ai un conac boieresc. Poți construi căsuțe tradiționale, inclusiv din lemn, și să-ți dezvolți afacerea investind nu doar bani, ci suflet și creativitate. Așa s-a creat “Kuusiku Nature Farm”, așezată pe traseul ce leagă Tallinn-ul de Narva. “La început trebuie să ne gândim pentru cine facem această afacere, cine sunt potențialii clienți, îmi spune gazda noastră, Sirje Kuusik. Și dacă sunt persoane care caută anume pensiuni mici, atunci trebuie să faci așa ceva. Sau dacă în zona voastră circulă des turiștii cu autocare mari cu capacitatea de 55 de persoane și merg dintr-o zonă în alta, atunci poate faci afacerea anume pentru această categorie de turiști și investești într-un hotel. Totul începe de la faptul ca să știi pentru cine va fi această afacere. Noi am început această afacere fiindcă doream să mă stabilesc acasă. Eu, fiind consultant, călătoream prin diferite țări, dar mereu doream să revin acasă. Îi învățam pe alții cum să înceapă afaceri alternative la ei în țară, însă am decis să mă gândesc și la mine. Am fost susținută de soțul meu, care este profesor de informatică, și cei trei copii. Este o afacere de familie”. Au pus bazele acestei afaceri în 2005, iar cea mai mare frică pe care o aveau era cum o să primească oameni necunoscuți la ei acasă. Cu timpul au devenit cunoscuți nu doar în regiune, iar mulți care trec prin preajmă aleg să poposească ori să mănânce în această pensiune de patru stele. Pensiunea are capacitatea de 12 locuri, cu prețuri accesibile, dar pot lua masa până la 40 de persoane. Mâncarea lor este bazată pe ingrediente naturale, multe dintre care sunt crescute în ferma lor sau strânse din pădure.

Moara conacului din Vihula

“Până în 2018, noi ne-am dezvoltat de sine stătător cu ajutorul creditelor de la bancă, continuă Sirje Kuusik. Acum avem un proiect pentru extinderea apartamentelor cu încă patru locuri și modernizarea sistemului de încălzire, finanțat în proporție de 60% de Uniunea Europeană, alte 40% din suma totală de 13 mii euro le investim noi. Nu fiecare are bunei în sate cu gospodării, așa că multe familii merg la sfârșitul săptămânii sau în vacanță la ferme și pensiuni ca ale noastre. Aici ei nu doar mănâncă produse ecologice, dar află mai multe despre casele tradiționale, noi le oferim și alte servicii, le arătăm și vorbim despre animale etc. Voi sunteți norocoși, în Republica Moldova crește totul, dar la noi mereu este frig, uneori chiar și vara. Puteți face diferite mâncăruri bune cu produsele voastre agricole, mai ales că voi știți foarte bine să serviți musafirii. Nu văd nici o problemă ca să faceți astfel de afaceri. Trebuie să aveți vise mărețe, să vă doriți mult și să mergeți după vis și atunci vă va reuși. Dacă nu visezi măcar, atunci nu îți reușește nimic”. Despre o altă experiență reușită ce ar putea fi benefică pentru Soroca și soroceni am aflat în orășelul Rakvere, unde la fel există o fortăreață medievală. Autoritățile au investit în restaurarea acesteia, dar nu s-au limitat doar la aceasta. “Acolo multă vreme au fost doar ruine, afirmă președintele consiliului local Mihkel Juhkami. Ea a fost restaurată din banii statului și acum 15 ani era vizitată anual de vreo două-trei mii de oameni. În prezent acolo am creat diferite servicii și activități pentru vizitatori, care o pot nu doar admira, dar și se pot juca acolo. Unii spun că este un fel de Disney Land. După ce am creat aceste activități, fortăreața este vizitată anual de optzeci de mii de oameni. În mare parte venitul acestui monument istoric vine deja din activitățile economice care au loc acolo, cam 60% și nu doar din vânzarea biletelor”. Curioșii și pasionații de istorie au parte în fortăreață de diferite jocuri, mâncăruri medievale, pot împușca cu arcul sau din arme de epocă, să facă praf de pușcă și multe altele. Deci, după restaurare a urmat crearea activităților, dar apropo de restaurare. “În sistemul de restaurare a monumentelor istorice din Estonia legea spune că poți restaura doar monumentele care știi sigur cum arătau, ne mai spune Mihkel Juhkami. Dacă nu știm sigur sută la sută că, de exemplu, un acoperiș era sau nu, ori ce formă avea, atunci nu o poți restaura. Este foarte greu să primești permisiune să intervii dacă nu ai dovezi istorice”.
Și fiindcă adesea în Estonia, în cadrul diverselor programe de colaborare, vin în vizită și reprezentanți ai autorităților locale sau oameni de afaceri, o parte dintre ei sunt interesați anume de dezvoltarea turismului rural. “Turismul rural este foarte bine dezvoltat în Estonia și este un domeniu care prezintă interes în cadrul cooperării bilaterale și a proiectelor de asistență tehnică, ne-a declarat Inga Ionesii, ambasadoarea Republicii Moldova în Estonia. Pe parcurs de doi ani noi avem mai multe vizite ale delegațiilor din Republica Moldova, din regiuni, care încearcă să preia practicile cum să dezvolte turismul rural în Republica Moldova. Și eu consider la fel că are un potențial mare. Totul depinde de primar sau de omul care a semnat acordul și dorința lui de a menține aceste relații. Estonienii sunt absolut deschiși și noi avem o colaborare foarte bună a Criuleniului cu regiunea din Estonia Viru Nigula, Strășeniul cu Vilendi, la Soroca este mai slăbuț, chiar dacă tot au un acord de colaborare. Ambasada încearcă cumva să-i contacteze și să-i atragă, dar tot timpul apare întrebarea de finanțare, cum venim, cine plătește drumul, cine organizează deplasarea respectivă. Poate, în multe cazuri nu de aceea că nu se dorește, dar din lipsa surselor financiare pentru a veni”.

  • Sirje Kuusik, proprietara “Kuusiku Nature Farm”: “Până în 2018, noi ne-am dezvoltat de sine stătător, cu ajutorul creditelor de la bancă. Acum avem un proiect pentru extinderea apartamentelor cu încă patru locuri și modernizarea sistemului de încălzire, finanțat în proporție de 60% de Uniunea Europeană, alte 40% din suma totală de 13 mii euro le investim noi. Nu fiecare are bunei în sate cu gospodării, așa că multe familii merg la sfârșitul săptămânii sau în vacanță la ferme și pensiuni ca ale noastre. Aici ei nu doar mănâncă produse ecologice, dar oferim și alte servicii, le arătăm și vorbim despre animale, află mai multe despre casele tradiționale și altele. Voi sunteți norocoși, în Republica Moldova crește totul, dar la noi mereu este frig, uneori chiar și vara. Puteți face diferite mâncăruri bune cu produsele voastre agricole, mai ales că voi știți foarte bine să serviți musafirii”.

  • Mihkel Juhkami, președintele consiliului local Rakvere:
    „Acolo (la fortăreața medievală — n.a.) au fost multă vreme doar ruine. Ea a fost restaurată din banii statului și acum 15 ani era vizitată anual de vreo două-trei mii de oameni. În prezent acolo am creat diferite servicii și activități pentru vizitatori, care o pot nu doar admira, dar și se pot juca acolo. Unii spun că este un fel de Disney Land. După ce am creat aceste activități, fortăreața este vizitată anual de optzeci de mii de oameni. În mare parte venitul acestui monument istoric vine deja din activitățile economice care au loc acolo, cam 60% și nu doar din vânzarea biletelor”.

Cel mai tare însă mi-a plăcut un lucru care la noi este mai puțin popular, turismul lor este axat în foarte mare măsură pe intern și nu doar pe extern. Astfel, estonienii fac o tradiție din a fi turiști la ei acasă și dacă destinațiile turistice estoniene le plac lor, atunci la sigur le vor plăcea și celor străini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.