Poliția a lansat o linie telefonică și îndeamnă cetățenii să anunțe despre șoferii care conduc în stare de ebrietate. Primul caz a fost înregistrat

0
177

La 11 octombrie, Poliția Națională a lansat linia telefonică 067 112 902 destinată exclusiv sesizării Poliției cu privire la cazurile de conducere a automobilelor în stare de ebrietate alcoolică.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu rămână indiferenți atunci când văd că o persoană băută conduce un automobil sau are intenția să urce la volan și să anunțe despre asta la numărul de telefon indicat. Astfel, societatea ar putea contribui la evitarea accidentelor rutiere și, mai important, la evitarea victimelor.

Dacă ești martor al unei tentative de conducere a automobilului sub influența alcoolului, anunță imediat Poliția și nu fi complicele unei tragedii! Salvează viața șoferului, pietonului întâlnit în cale sau unei familii care se deplasează cu mijlocul de transport regulamentar”, se menționează într-un comunicat emis de poliție.

Primul caz a fost înregistrat la doar  două zile de la lansarea numărului 067 112 902. Potrivit agora.md, primul apel la Linia Fierbinte a Poliției a fost înregistrat în seara zilei de duminică, în jurul orelor 20.45, despre faptul că un șofer în stare de ebrietate ar încerca să urce la volanul unui automobil, în municipiul Chișinău. Polițiștii au determinat că șoferul automobilului Ford, în vârstă de 43 de ani, se afla în stare avansată de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a demonstrat o concentrație de 1,28 g/l în aerul expirat. Bărbatul este locuitor al Chișinăului și intenționa să se deplaseze din sectorul Rîșcani în sectorul Botanica al capitalei. Oamenii legii i-au retras permisul de conducere și au transportat automobilul la parcarea specială. Conform legii, bărbatul riscă să rămână fără drept de a conduce unitățile de transport pe o perioadă de circa patru ani, mai scrie sursa.

Potrivit datelor statistice, de la începutul anului în țară au fost înregistrate 1862 de accidente soldate cu morți sau răniți. În urma acestora 185 de persoane au murit, iar alte 2194 au fost rănite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.