Un tânăr din Soroca, care ar fi amăgit mai multe persoane de aproape 50 000 de lei, prins de poliție

0

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din raionul Soroca, a fost reținut de angajații Serviciului de investigare a fraudelor economice a Inspectoratului de Poliție Soroca, fiind suspectat de comiterea mai multor escrocherii prin intermediul unei rețele de socializare. Victimele s-au dovedit a fi persoane care își vindeau bunurile prin internet. 

Informația a fost confirmată de Inspectoratul de Poliție Soroca. Potrivit unui comunicat, polițiștii au stabilit că, bărbatul practică această activitate de la începutul lunii iunie curent. Suspectul contacta persoanele care își vindeau diferite bunuri (haine, accesorii etc.) prin intermediul unei rețele de socializare, sub pretextul achiziționării acestora.

Ulterior, în cadrul discuțiilor, prin abuz de încredere și înșelăciune, motivând că se află peste hotarele țării, acesta solicita de la potențialele victime datele bancare ale cardurilor pentru a transfera banii. După ce primea numărul cardului, „hakerul” spărgea parolele și extrăgea banii de pe contul acestora.

Audiat de polițiști, bărbatul și-a recunoscut vina în comiterea a patru cazuri de acest fel, iar suma totală a prejudiciului fiind estimată la 42 100 de lei. Din banii sustrași bărbatul și-a procurat telefoane mobile, notebook și o motocicletă.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, suspectul fiind cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 3 ani, mai scrie sursa.

În acest sens, Poliția atenționează cetățenii care vând sau cumpără diferite bunuri de pe site-uri sau rețele de socializare să atragă o atenție sporită atunci când fac tranzacțiile, pentru a nu cădea victima unor escroci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.