Trecerea ilegală a frontierei de stat, tentative de contrabandă și alte încălcări la frontieră în ultimile 24 de ore

0
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale: 
  • două treceri ilegale ale frontierei moldo-ucrainene;
  • șase încălcări ale regimului zonei de frontieră și punctelor de trecere;
  • două tentative de trecere ilicită a bunurilor peste frontieră;
  • doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
  • trei conducători auto au ignorat regulile de transportare;
  • doi persoane în conflict cu legea au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu alte autorități de drept naționale.
Potrivit unui comunicat al poliției de frontieră, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 41 339  traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 21 205 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 24 442 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 11 561 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în RM – 5 910 treceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.