Un tânăr din Soroca, cercetat pentru că ar fi pretins mită de mii de euro  

0

Un tânăr originar din Soroca a ajuns pe mâna ofițerilor Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorilor anticorupție, după ce ar fi  pretins 3500 de euro și 1300 de dolari mită pentru mușamalizarea unui dosar.

Potrivit unui comunicat emis de CNA, în septembrie anul trecut, bănuitul împreună cu o persoană neidentificată de către organul de urmărire penală la moment, ar fi pretins și primit bunuri în valoare de 1300 de dolari pentru a influența procurorul să adopte o decizie favorabilă în privința inculpatului.

La distanță de un an, în septembrie 2018, acesta ar fi pretins suma de 3500 euro pentru a influența acuzatorul și magistratul să emită o sentință mai blândă inculpatului.

Ofițerii CNA și procurorii au percheziționat apartamentele ce aparțin bănuitului de unde au fost depistate și ridicate probe care confirmă acțiunile infracționale ale acestuia.

Urmare a acumulării materialului probator bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 10000 de unități convenționale, se mai spune în comunicat.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.