Tiraspolul consideră că, pentru gazele consumate de transnistreni trebuie să plătească…Chișinăul

1
3778
 Acordul Rusia-Ucraina expiră la finalul anului 2019
 

   Tema gazelor rusești, livrate Republicii Moldova, inclusiv celor de pe malul stâng al Nistrului, întotdeauna a fost una mult mediatizată și controversată. Nu a făcut excepție nici iarna aceasta or, la sfârșitul anului 2020, Republica Moldova a prelungit contractul cu Gazprom pentru încă un an. În ultimele 10 luni, Moldova a importat 2,3 miliarde de metri cubi de „combustibil albastru”. Directorul companiei de distribuție din Moldova, Vadim Ceban, a explicat că pentru acest an, Gazprom a reușit să convină asupra unei formule mixte.

Esențialul său constă în faptul că din aprilie până în septembrie 2021, Moldovagaz va putea utiliza „componenta spot” la calcularea costului combustibilului. Adică, dacă prețul la bursele europene este mai mic decât cel calculat în raport cu prețurile pentru produsele petroliere, atunci acest factor va fi luat în considerare.

Pe de altă parte, în continuare, rămâne deschisă problema plății părții transnistrene a datoriei pentru gazul rusesc furnizat regiunii. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a considerat nedreaptă cererea concernului rus adresată Chișinăului de a achita datoria pentru gazul utilizat de consumatorii din Transnistria, care nu se află sub controlul său.  Aceasta a avertizat că autoritățile moldovene nu vor recunoaște niciodată această datorie, care se acumulează de mai bine de 10 ani. În același timp, ea a semnalat faptul că Tiraspolul a folosit gazul rusesc „gratuit” pentru a produce electricitate, pe care o vinde Moldovei. În mod formal, datoria de gaz revine părții moldovenești, respectiv companiei  Moldovagaz. Acțiunile acesteia sunt deținute în proporție de 50% companiei Gazprom, 35,33% guvernului moldovean și 13,44% administrației transnistrene.  Mărimea datoriei moldovenești către Gazprom este acum de aproximativ 7,5 miliarde de dolari, aproape toată această sumă fiind reprezentată de datoria consumatorilor din Transnistria.

Recent, așa-zisul președinte al așa-zisei rmn, Vadim Krasnoselsky, a declarat că,  odată ce FR a  încheiat contractul cu Moldovagaz, Chișinăului îi revine obligația de …  a plăti pentru gaze, inclusiv pentru gazele consumate de transnistreni.

Articolul precedentDe la 1 ianuarie, indemnizațiile unice la nașterea copilului vor constitui 9459 de lei
Articolul următorViorica Dumbrăveanu: „RM ar putea primi primele vaccinuri împotriva Covid-19 în prima decadă a lunii ianuarie.
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

1 COMENTARIU

  1. Gazele sunt a doua Colbasna ce ameninta RM. Deci, ,,bogdaproste,, guvernanririlor si otracilor din 1994 = 2020. Asta ar trebui sa fie scris cu litere MARI in toate manualele de istorie scolara . Bravii liderii din asta perioada inca odata ne-au .. sclavagizat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.