În ajunul Zilei Internaționale a Familiei am decis să scriu despre cea mai numeroasă familie dintr-un sat din raionul Soroca, iar pentru a exclude orice „discriminare” (în materie de a alege localitatea) am zis că…închid ochii și pun degetul pe harta raionului: unde voi nimeri, acolo voi merge. „Norocul” a căzut pe satul Baxani, dar și mai mare a fost norocul meu, ca și jurnalist, or familia cea mai numeroasă din sat s-a dovedit a fi chiar cea a…preotului și primarului Ghenadie Pereteatcu, care a fost de acord să fie protagonistul unui express-interviu la tema Familiei.
-Preacucernice părinte, stimate domnule primar, ce înseamnă pentru satul Baxani noțiunea de „cea mai numeroasă familie”? Știu că înainte o astfel de familie număra minimum 10 copii…
-Asta era înainte, iar acum cea mai mare familie din Baxani numără „doar” șapte suflete: eu, soția și cinci copii – patru fete și un băiat. Mai avem familii cu patru, trei copii, dar…probabil, nu doar numărul contează, dar și faptul ca toți să fie sănătoși și la locul lor. La părinții mei, de exemplu, am fost doar doi băieți, eu și fratele Valeriu, preot la Sobari.
-Dacă și fratele este preot, înseamnă că continuați vreo tradiție.
-Am crescut într-o familie de creștini, dar eu și fratele suntem unicii care am mers pe calea slujirii lui Dumnezeu. Tatăl nostru a fost tractorist, iar mama – frizeră. Mai degrabă în rudele soției Tatiana (care mi-a fost colegă de clasă) au fost persoane legate mai mult de biserică.
-Și dacă ați vorbit despre soția Tatiana, vă rog să ne faceți cunoștință și cu cei cinci copii.
-Cu plăcere. Dumnezeu a dorit ca cei cinci să se nască din doi în doi ani. Fetele se numesc, Maria, Ana, Varvara și Alexandra, iar băiatul este Serafim. Cea mai mare fiică are 21 de ani, iar cea mai mică 13 ani. Toți copiii sunt legați, într-un fel sau altul, de biserică. Maria este deja căsătorită și locuiește la Soroca, Ana și Serafim sunt elevi la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Varvara și Alexandra sunt eleve la gimnaziu.

-Dumneavoastră ce studii aveți?
-Am absolvit Școala de cântăreți din satul Chiștelnița și Seminarul Teologic din Chițcani, dar cea mai mare școală, inclusiv de viață, am făcut-o alături de părintele Ion Sârbu. Am venit preot în sat la doar 18 ani, în anul 1998, și eram cel mai tânăr preot din toată Republica Moldova, iar părintele Ion era cel mai în vârstă din republică și avea 90 de ani. A fost un om deosebit de la care am învățat foarte multe. Probabil, mulți dintre cititotii Dvs l-au cunoscut or, părintele Ion Sârbu a fost tatăl doamnei profesoare Lucreția Grama și bunicul domnului doctor Octavian Grama.
-Ce înseamnă pentru Dumneavoastră familia?
– Pentru mine familia înseamnă totul, familia este o jertfă, fiindcă trebuie să ne jertfim unul pentru altul cu iubire, așa cum a făcut-o pentru noi Dumnezeu. Pot spune chiar mai mult, după Dumnezeu cel mai mult îmi iubesc familia, iar după familei vin și toți ceilalți, care eu îi includ în categoria „apropiați” – rudele, colegii, prietenii, dar și dușmanii.
-Cunoașteți cumva câte familii trăiesc în satul Baxani?
– Bineînțeles, avem în sat 312 familii și știu aceasta datorită faptului că cu prilejul sărbătorilor merg în fiecare familie cu un cuvânt bun, dar când pot și cu cadouri. Altfel, în postura mea de preot și de primar vreau să fac din tot satul o familie mare și frumoasă, în care fiecare să-și aibă rostul și nimeni să nu meargă peste hotare la muncă. Vă mai pot spune că vârsta medie a băxănenilor este de 46 ani, iar cu zece ani în urmă era de 47 ani. Copii în vârstă de la 0 până la 18 ani avem circa 120.
-Anul acesta veți sărbători cumva Ziua Internațională a Familiei?
– Îmi pare rău, dar din cauza pandemiei de coronavirus nu vom putea sărbători, cum am făcut-o în alți ani. Trebuie și suntem obligați să respectăm cu strictețe regulile ce ni se impun, ca să putem scăpa de această nevoie cât mai curând… Profitând de ocazie vreau să felicit toți băxănenii, toții sorocenii cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei și să le doresc tuturor iubire și credință, sănătate și putere. Așa să ne ajute Dumnezeu.
-Vă mulțumesc pentru interviu.
***
Apropo
În ajunul Zilei Internaționale a Familiei, doamna Aliona Perechiatco, șef adjunct al Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Soroca ne-a relatat că, „… obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile familiei — egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate, iar menirea acestei sărbători este sensibilizarea tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană. În acest an, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei a decis să organizeze un concurs de creație (desen, eseu, poezie, video etc.) pentru copiii aflați în plasament în centrele din satele Cosăuți și Rublenița, precum și copiii din serviciile Asistență Parentală Profesionistă și Casa de Copii de Tip Familial. Cele mai bune creații vor fi expuse în holul DASPF. Scopul acțiunii este de a etala viziunea copiilor asupra rolului și funcției familiei în societate. Concursul se desfășoară în perioada 12-19 mai 2020, creațiile pot fi depuse la sediul DASPF zilnic în perioada menționată, între orele 8.00-17.00 cu referire la Serviciul Protecția Copilului și Familiei. În contextul Zilei Internaționale a Familiei, DASPF Soroca cu suportul AO „Parteneriate pentru fiecare copil” va oferi suport sub formă de colete cu produse alimentare și mărfuri de uz casnic la 15 familii cu copii în dificultate din raionul Soroca”.
În evidența DASPF Soroca, în total sunt familii cu copii în vârstă de 0-18 ani — 6510, dintre care: familii monoparentale — 703, cu 1083 copii, și familii