Sauna — sursă de sănătate și frumusețe

0
1574
Foto: experimenteaza.ro

Din vremuri vechi, sauna făcea parte din ritualul de îngrijire al femeilor din lumea antică, datorită efectelor deosebite pe care le avea asupra pielii. In zilele noastre, atât femeile, cât și bărbații apreciază sauna pentru starea de bine pe care o resimt după ieșirea din saună, dar și pentru efectele asupra pielii și sănătății în general. Beneficiile saunei asupra organismului sunt multiple și privesc atât sănătatea fizică, dar și sănătatea psihică. Astfel că, într-o zi friguroasă de iarnă, invită-ți prietenii la o ședință de saună, în loc de bar, cafenea sau cofetărie.

Ce are de câștigat pielea?

Din cauza temperaturii ridicate din saună (70 — 100 grade Celsius) și umidității (5% — 20%), organismul transpiră abundent, proces prin care se elimină toxinele și se curăță în profunzime pielea. Cei care obișnuiesc să meargă la saună știu că reprizele de saună trebuie alternate cu scurte dușuri aproape reci, acestea din urmă contribuind la tonifierea pielii, menținându-i elasticitatea și stimulând circulația sanguină. Astfel că sauna contribuie și la reducerea celulitei. Datorită dușurilor reci intercalate printre reprizele de saună se evită suprasolicitarea inimii.

  • Frumusețea în saună
    Procedurile de îngrijire a pielii în saună sunt foarte benefice. Începe cu un scrub din produse naturale, amestecând mierea de albine cu sare de mare sau ulei de măsline cu zaț de cafea și masează ușor suprafața pielii. Apoi poți aplica o mască hidratantă/exfoliantă cu tipul de argilă care ți se potrivește sau o mască hidratantă, amestecând o lingură de brânză proaspătă cu un gălbenuș de ou, o linguriță de miere de albine și o picătură de ulei de măsline. La 15-20 de minute după aplicare, masca se spală cu apă caldă, după care aplici crema ta hidratantă.

Contraindicațiile saunei

Principala reacție la intrarea în saună este accelerarea ritmului cardiac, prin urmare sauna este contraindicată persoanelor care suferă de angină instabilă, de stenoză aortică severă sau celor care au suferit recent un infarct miocardic. În majoritatea cazurilor, nu este contraindicată suferinzilor de boala coronariană dacă aceasta este stabilă și nici celor care suferă de necroza miocardică, cu condiția că aceasta să fie veche. Nu au voie să facă saună nici persoanele care au afecțiuni renale, afecțiuni dermatologice grave sau sunt epileptice. Este, totodată, contraindicată femeilor însărcinate și copiilor foarte mici.

GALERIE FOTO SPA COMPLEX AQUA ZONE:

Beneficiile saunei asupra sănătății

Reacția imediată după intrarea în saună este dilatarea vaselor de sânge, care determină creșterea ritmului cardiac. Studiile arată că frecventarea saunei nu este sub nicio formă dăunătoare sănătății. Dimpotrivă, pe termen scurt aduce relaxare și o stare de bine, iar pe termen lung întărește sistemul imunitar, luptă împotriva stresului și a infecțiilor, îmbunătățește funcționarea sistemului circulator și exercită o acțiune tonifiantă asupra pielii.

Cum reduci riscurile și faci saună corect?

Evita să consumi alcool când mergi la saună. Nu intra în saună nici imediat după o masă copioasă. Atenție la…detalii! Nu intra în saună cu lentile de contact. Atenție și la implanturile artificiale, se recomandă înfășurarea zonei cu un prosop gros. Înainte să intri în saună se recomandă să faci un duș cu apă caldă și să cureți bine suprafața pielii de celulele moarte. Nu exagera! Limitează timpul petrecut în saună la maximum 20 de minute. Timpul petrecut în saună ar trebui să crească treptat, o ședință poate începe de la 5 minute. Dacă ai simptome precum amețelile, durerile de cap, greață sau senzația de leșin, ieși imediat din saună. Permite organismului să revină la temperatura normală treptat, nu îl expune la șocuri termice. Nu uita de hidratare! Bea 2-4 pahare de apă.

GALERIE FOTO SPA CENTRU HOTEL CENTRAL:

 

  • Sănătate în saună
    Folosește în saună uleiuri naturale de brad, lavandă, mușețel, portocală etc. Adaogă câteva picături în găleata de lemn pe care o vei găsi în orice saună uscată. Apa aromată turnată peste pietrele vulcanice încinse va încălzi atmosfera în saună, crescând umiditatea și astfel vei transpira mai mult. Iar uleiurile esențiale vor avea efectul terapeutic. Spre deosebire de sauna umedă (turcească), sauna uscată (finlandeză) acționează asupra organismului grație căldurii uscate pe care o emană. Această încăpere este construită din lemn, iar căldura difuzată provine de la o sobă pe care sunt puse pietre vulcanice care trebuie udate din când în când.

Alegem sauna uscată sau umedă?

Sauna umedă sau sauna cu aburi înfrumusețează pielea și curăță corpul de toxine. Sub efectul aburilor, porii se dilată. Aburul este recomandat persoanelor predispuse la retenția de apă, la probleme cu circulația și dificultatea de respirație. Este indicată și pentru reabilitarea musculară. Acest tip de saună oferă un beneficiu în plus față de sauna uscată prin inhalarea de aburi care ajută la atenuarea congestiei, inflamației și tusei datorate alergiilor și altor probleme respiratorii.

În timp ce Dvs. alegeți ce tip de saună veți face: uscata sau umeda, vă reamintim BENEFICIILE SAUNEI asupra organismului, ele fiind la fel în cazul ambelor tipuri de saună:

  • elimină stresul
  • ajută la detoxifierea organismului
  • ajută la slăbit
  • înfrumusețează pielea
  • îmbunătățește funcționarea creierului
  • reduce riscul de Alzheimer
  • contribuie la îmbunătățirea circulației și scăderea tensiunii
  • întărește imunitatea
  • ameliorează durerile articulare si musculare
  • energizează organismul
  • crește rezistența inimii și a vaselor de sânge
  • ameliorează simptomele în astm
  • este recomandată după antrenamentele fizice pentru că reduce semnificativ riscul de a dezvolta febra musculară

*PUBLICITATE


Articolul precedentAstăzi putem vedea prima “Super Lună” din acest an
Articolul următorPână în aprilie sorocenii nu vor putea zbura în China
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.