La 26 mai, va avea loc ediția a II-a a iarmarocului Produs de Soroca, menit să promoveze producătorii locali, întreprinderile din Soroca ce oferă servicii, procesează produsele agricole sau carnea și alți agenți economici din câmpia Sorocii. Vă îndemnăm să vizitați evenimentul și să vă umpleți coșurile cu bunătăți sau mărfuri de la sorocenii harnici. Iarmarocul „Produs de Soroca” se va desfășura împreună cu Festivalul de muzică populară „Victor Postolachi”, așa că agenții economici din raion își vor prezenta produsele pentru oaspeți și soroceni, iar orchestrele din nordul Republicii Moldova vor veni cu muzică bună. Invitat de onoare este Nicolae Botgros și Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”. Observatorul de Nord continuă să prezinte agenții economici care vor participa la iarmaroc. Organizator — Consiliul Raional Soroca, parteneri — Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie (filiala Soroca) și Primăria municipiului Soroca.
Tarlev & Co SR
SRL Tarlev & Co deține marca MAGIUN, a fost fondată în 2015 ca o afacere de familie, punându-și scopul să introducă produse noi pe piața orașului Soroca. Am fost primii care produc Croissante cu Nutella, Donuts, Foietaje cu Vanilie și fructe și, mai nou, Covrigi crocanți în sortiment, toate fiind fabricate din ingrediente naturale și de calitatea I. Iar cafeaua pe care o avem, proaspăt pregătită, și-a găsit deja consumatorii fideli printre locuitorii orașului. Limonadele noastre sunt printre băuturile îndrăgite de copii și maturi. Vă așteptăm să gustați cele mai gustoase produse marca MAGIUN la târgul Produs de Soroca.