După câteva săptămâni bune de îmbulzeală la Comisia Electorală Centrală (CEC) și la circumscripțiile electorale uninominale, s-a tras linia și fiecare dintre noi poate să facă cunoștință cu acei care sunt gata să pună pe altarul slujirii poporului patru ani prețioși din viață. Ce-i drept, majoritatea dintre ei se vor limita doar la rolul cocoșului care aleargă după găină doar să se încălzească, nu pentru că ar spera la ceva mai mult sau care apriori nu se pot baza pe altceva decât pe principiul olimpic „importantă este participarea, nu victoria”. Or, de astăzi începe oficial campania electorală, deși aceasta se consumă deja de mai multă vreme și datorită faptului că CEC se comportă adesea ca struțul care bagă capul în nisip, iar multipla armată de observatori are doar rolul de câine care latră la caravana care merge.
De altfel, după atâtea pomeni una mai dihai decât alta și concerte pentru toate gusturile și de toate genurile, chiar nu mai știu cu ce poți răsfăța electoratul entuziasmat și alintat până la refuz. Ba mai mult, tare mă tem că și candidaților la rolul de slugă le va fi tot mai greu să țină piept mofturilor stăpânilor, ținând cont și de faptul că mai avem în față patru săptămâni foarte fierbinți. Probabil, staffurile partidelor participante la scrutin mai au ași în mânecă și în curând vor sparge gura târgului, iar rolul artiștilor îl vor lua înșiși candidații care, nu pentru prima dată, vor avea rarisima (o dată la patru ani) ocazie de a-și etala capacitățile de clovni, pardon, de actori ai teatrului absurdului. Cel puțin, primele perle electorate nu s-au lăsat așteptate, iar loviturile sub centură sau atacurile la persoană nu mai sunt o surpriză. Interesant, dar nu ieșit din comun, mi se pare și faptul că se trag de păr partidele și candidații care se regăsesc pe aceeași parte a baricadei politice, acei care mai ieri se doreau în aceeași barcă, iar astăzi sunt gata să se înece, unul pe altul, într-o linguriță cu apă.
Pe de altă parte, etapa finală a scrutinului a demarat cu o veste cutremurătoare — președintele Igor Dodon nu va participa la alegerile din 24 februarie. Doamne, ce nenorocire pe capul nostru! Nu știu câți dintre noi s-au așteptat la această lovitură sub centură, dar știu că sunt și din acei care își fac cruce, chiar dacă nu prea există motive de a crede în sinceritatea acestui gest. Nu de alta, dar același Dodon a declarat că va susține (nu fățiș, dar pe față) un partid anume, uitând că la investirea sa în funcție a declarat că va fi președintele tuturor. Personal nu mă simt afectat de alegerea făcută de președinte, ba dimpotrivă — îmi pare rău că exemplul lui nu a fost urmat și de alți lideri politici și nu doar, care nu fac altceva decât să polueze atmosfera și să toarne benzină pe foc. Acum nu-mi rămâne decât să sper că aceștia vor fi retrogradați de electorat pe data de 24 februarie.
Și încă ceva. La redacție au parvenit primele semnale de implicare în politică a bisericii. Nu voi da nume și adrese, dar trebuie să recunoaștem că acest fenomen regretabil s-a înregistrat și anterior. Dar și mai semnificativ este altceva — astfel de metamorfoze au avut loc și în vremuri mai vechi, lucru confirmat și de un document din 15 ianuarie 1937 adus la redacție de domnul Nicolae Bulat. În ordinul semnat de Episcopia Hotinului se spune că…„organizațiile unor partide politice trec măsura în manifestările lor. În chip zgomotos și demonstrativ, cu steaguri și embleme intră în biserici chiar în timpul când se slujește sfânta Liturghie și nu se sfiesc a face demonstrații zgomotoase chiar în pridvorul și în curtea bisericii… Preoții care se vor dovedi că îngăduie și tolerează asemenea manifestațiuni vor fi pasibili de cele mai aspre măsuri disciplinare”. Ce-i drept, astăzi nu s-a ajuns, încă! până la astfel de „demonstrații zgomotoase”, dar o preîntâmpinare pentru preoții care tolerează comportamentul fariseic al unor politicieni chiar nu ar strica…
