“V-au adus aici ca să vă şteargă de pe faţa pământului” – destinul familei Căldare deportată în Siberia în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941

0
170

Se consideră că priorităţile şi atitudinile unui om faţă de viaţă, oameni şi societate în ansamblu se formează în copilărie. Viaţa celor născuţi în Siberia a fost marcată de frig, foame, lipsa unui cămin părintesc, dar şi de atitudinea negativă faţă de cei care i-au condamnat la surghiun. În Cartea Memoriei editată în R. Moldova sunt enumerate câteva sute de persoane care au fost ridicate (deportate) cu forţa din oraşul Soroca şi satele din împrejurimi. Pe doamna Nadejda Smirnova am cunoscut-o în vara anului 2012. Realizam un proiect susţinut de

Moldova Leipzig Institut, intitulat The Memory of the Soviet-Era Deportations in the Republic of Moldova Victims’ Lives: Traumatic, Forgotten, Mythologized? 

Trebuia să iau un interviu de la câteva persoane care au fost deportate din raionul Soroca.  M-am adresat doamnei Nadejda deoarece este o femeie inteligentă, deschisă şi nu se eschivează niciodată să discute despre cele trăite de dânsa şi părinţii ei. În multe cazuri, oamenii care au trecut prin experienţa deportărilor ascund acest fapt. Se tem să nu fie marginalizaţi, excluşi, într-un oarecare sens, din societate, discriminaţi sau – de ce nu – „arătaţi cu degetul”. Doamna Smirnova a fost dispusă să-mi răspundă la toate întrebările.    Ea s-a născut în anul 1946, la 8 mai, în regiunea Tomsk, fiind al patrulea copil din familie. Părinţii dumneaei – Fiodor şi Claudia Caldare – au fost deportaţi în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Tată-l, Toader (Fiodor) Căldare, a absolvit Universitatea din Iaşi, a lucrat ca director de şcoală în satele Voloviţa  Popeşti şi Schineni din judeţul Soroca. Mama, Claudia Căldare, se trăgea dintr-o familie de români refugiaţi din Transnistria în anul 1928 şi până la deportare a lucrat învăţătoare. Părinţii şi fratele mai mare i-au povestit Nadejdei că soldaţii au înconjurat toată casa. Printre aceştia erau şi doi cunoscuţi de-ai familiei – Bukov şi Savcenko. Pe unul dintre cei trei copii – Elezar – l-au împins la perete „să steie tihu”. Fiodor şi Claudia, „în cămeşă de noapte”, au fost împinşi la alt perete. Nu li s-a permis să ia nimic cu ei, în afară de 72 de copeici şi o plapumă pentru copilul mai mic de trei luni – Valerian. Înainte ca să-i scoată din casă, soldaţii le-au rupt toate documentele şi „au spus pe ruseşte: „Om vede cum tu ti-i întoarce înapoi în Moldova”. Nu a avut loc nici un proces de judecată şi nici nu li s-a permis să respingă acuzaţiile înaintate. Claudia era acuzată de diversiune şi acţiuni antisovietice.

La acel moment, Claudia nu realiza care vor fi consecinţele acelei intervenţii. Familia Caldare nici nu era în lista celor care trebuiau deportaţi, i-au înscris în liste adăugătoare. Nadejda, cu regret, a repetat de câteva ori acest fapt. Au fost urcaţi în tren, „în vagon pentru animale şi închideau uşa cu lacăt”. Claudia încerca să-i salveze pe ceilalţi „pasageri” de foame. În acelaşi vagon mai erau trei familii de români moldoveni, iar restul erau evrei. La un moment dat, soldaţii care îi supravegheau au început să separe bărbaţii de femei. Claudia i-a implorat pe aceştia să-i permită soţului să rămână cu dânsa – avea trei copii, iar despărţirea de soţ era echivalentă cu moartea: „– Iaca am trei copii, unul mititel. Da ei tăţ cer mâncare, ce să fac eu fără soţ, în depărtate? Cum să trăiesc eu? Unde ne duceţi? La moarte?” Pe toţi bărbaţii evrrei i-au urcat în alt vagon, iar Fiodor a rămas alături de Claudia. Celelalte femei, rămase singure, au ripostat: „– La noi mai este un bărbat. „– Acest bărbat rămâne”o spus căpitanul.” Oamenii care decedau în tren erau aruncaţi, „nu puneu acoloia, ca pe om, da zvârleu în clituri mari, mari, clădeu unul pişti altul”. Excepţie a fost un om foarte respectat, pe care îl cunoşteau mulţi din acel tren, Ungureanu. Acesta murise la 82 de ani: „unul o luat di cap, unul di picioare, când o început tăt trenu, cât acolo erau… mii erau… tăt trenu a început a răcni”.  Familia Caldare a fost coborâtă din tren la Surgut, în regiunea Tomsk. Primele zile le-a fost foarte greu să se descurce. „şi acolo nici vacă, nici lingură, nică nu era”. Claudia şi Fiodor erau foarte muncitori. Când a întrebat „comendantu” de la raion despre un loc de muncă, acesta le-a răspuns: „V-au adus ca să vă şteargă de pe faţa pământului”, pe ruseşte. Şi „Ce lucru vrei?”. Iniţial, lucrau cu ziua pentru a fi în stare să-şi întreţină familia, mai mult la săpat cartofi. Din 1941 până în 1943, Claudia a lucrat la uscat cartofi pentru armată, astfel încât, involuntar, a devenit participantă la Marele Război Pentru Apărarea Patriei. Era o disciplină foarte strictă. Fiecare lucrător era verificat. Pentru faptul că a ascuns câţiva cartofi putrezi pentru copiii săi, o femeie a fost condamnată la doi ani de închisoare. După aceasta, timp de opt ani, Claudia a lucrat ca prisăcar, devenind unul dintre cei mai buni din regiunea Tomsk. „Preşedintele de colhoz tare se bucura de moldoveni, tare ghini lucrau”. În primii ani, o dată la câteva luni, fiecare familie era verificată dacă nu a fugit şi ce gospodărie are. Ce era considerat în plus, se confisca. Peste un an, toţi moldovenii din acea regiune au fost mutaţi cu traiul în altă parte pentru a nu reuşi să-şi facă o gospodărie. Preşedintele de colhoz a încercat să riposteze, argumentând că lucrurile merg foarte bine datorită  muncii lor. Răspunsul a fost concis: „I-au adus ca să-i şteargă de pe faţa pământului, iar voi plângeţi după ei”. Peste un timp, şi acolo au reuşit să se stabilească cât de cât. În perioada cât au trăit în Siberia, au reuşit să ţină legătura cu rudele şi cunoscuţii. În satul lor nu mai rămăsese practic nimeni, unii au fost deportaţi, alţii au plecat în căutarea rudelor ridicate cu forţa. În una din scrisori, o vecină le-a scris că fântâna lor a rămas ca un monument ridicat în cinstea lor. În anul 1946, au primit o scrisoare de la o rudă care deasemenea fusese deportată. Fragmentul pe care îl voi reproduce mai jos este semnificativ pentru a încerca să înţelegem care erau gândurile ţi sentimentele unui om dus cu forţa în alt capăt al pământului: „Eu am 25 de ani, dar părul cărunt relatează despre lucruri greu de imaginat. Da, aceşti 7 ani m-au schimbat, dar nu m-au pus în genunchi şi nu am cerut niciodată îndurare de la soartă. Nu m-a nimicit, dar moral m-a distrus din temelii.” În 1952, aceeaşi persoană scria că nu are nici o legătură cu patria sa.

Era învinuită că a întrerupt mitingul din sat care promova ideile sovietice: „că tare bine trăim, că-i puterea sovietică, şi nu lucrăm greu”. Vina Claudiei a constat în faptul că ea a venit la miting călare pe cal: „şi tăţi au lepădat mitingul”, deoarece era de mirare să vezi o femeie călare în sat. Tatăl Nadejdei, Fiodor, era învinuit că ar fi avut simpatii proromâneşti. Se menţiona că Fiodor era membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fapt contestat, însă, de Nadejda. Li se mai incrimina faptul că ei au fugit din Uniunea Sovietică în anul 1930, fiind deja căsătoriţi. Nadejda ne povesteşte că acest lucru s-a întâmplat în 1928, când doar Claudia cu părinţii ei au trecut Nistrul de la Tiraspol. Cu o seară înainte de a fi deportaţi, Claudia a salvat-o pe învăţătoarea din sat, Eugenia Cuhuiscaia, „frumuşică era”, de soldaţii ruşi care vroiau să o violeze: „ei erau călăi mari, şi tari, care fata mai frumoasă, o violau”.

Nadejda s-a născut în deportare (surghiun). Din cauza condiţiilor grele în care locuiau şi munceau părinţii, ea s-a născut foarte slabă şi bolnavă: „cum în carte desămnat  era, aişi nişte beţi (mâinile), aişi tot nişte beţe (picioarele), şi un pânci mare, cap mare, … rachitică….”. Cât era mică, părinţii permanent îi povesteau despre casă, despre bunei, despre rude, îi arătau fotografii. Când era în vârstă de şapte ani, Nadejda se îmbolnăvise şi mama sa a dus-o la spital. Alături, era o nemţioaaică, care îşi pierduse picioarele. Sora medicală i-a reproşat cu aroganţă: „Ha! Aşa oameni mor, dar fel de fel de râsuri trăiesc”. Era exact momentul când decedase Stalin. O băştinaşă o întreabă pe Claudia care este părerea dumneaei referitor la cele petrecute. Aceasta i-a răspuns: „– Eu cred în felul următor: omul a trăit o viaţă diferită de ceilalţi. Când i-a venit timpul, a murit ca şi toţi ceilalţi. Ce să mai regretăm.” Fiind o femeie inteligentă, Claudiei i se lua în consideraţie părerea. Făcuseră cunoştinţă cu o nemţoaică, originară din Crimeea. Aceasta lucrase o perioadă în spitalul de la închisoare. Le povestise cum soldaţii jucau cărţi pentru viaţa bolnavilor; între timp, niciun medic sau asistentă medicală nu aveau voie să se apropie de acest bolnav. Claudia a fost reabilitată, deorece „ave cinci copii, medalia ,,Mamă Eroină”, da noi am zvârlit-o”. În anul 1958 au fost anunţaţi că sunt eliberaţi. În 1959 au primit documentele. În adeverinţa de naştere temporară acordată lui Fiodor este indicat anul naşterii 1958 şi nu 1905. Numele de familie le-a fost schimonosit, din încercarea de a-l rusifica – din Căldare s-au transformat în Caldarii. Prima adeverinţă pe care a primit-o familia Căldare precum că ei sunt reabilitaţi este datată din anul 1965, 5 mai. Nu li s-a permis să se întoarcă în satul natal: ”Voi sunteţi eliberaţi, da n-aveţi dreptul să trăiţi în Moldova. Duşeţi-vă în altă parte”. Mai întâi, au locuit la Popeşti, la bunica Nadejdei, după care s-au stabilit la Ţichinovca, o localitate din Ukraina situată vizavi de Soroca. Acolo Nadejda a mers la şcoală ucraineană.

Casa lor din satul Schineni nu mai era. În 1961, au primit o adeverinţă în care i se comunica lui Fiodor că „în momentul deportării, i s-a confiscat casa, pe care cetăţeanul Caldarii F. N. a cumpărat-o în 1938 cu 30.000 lei (bani româneşti). Despre averea confiscată nu se cunoaşte nimic. În 1952 casa lui a fost demolată, în locul ei a fost construită o şcoală”.Mai târziu, în 1999, Claudia a reuşit să obţină o adeverinţă de la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova la care era anexată şi lista averii confiscate. Într-un document eliberat în 1993 de către Comisia de Reabilitare a Cetăţenilor din raionul Soroca se menţionează că „aproximativ prin anii 1949-1950, [casa] a fost demolată în locul căreia a fost construită altă casă. Banii pentru casa demolată i-au fost întorşi D-lui Căldare. Doamna Nadejda susţine că suma despăgubirilor a fost de 93 de lei, „Da ian du-te şi cumpără… casă nouă”. Deşi învăţa în limba rusă, acasă se vorbea în română. În familie nu s-au temut niciodată să discute despre ororile trăite în Siberia. Nu s-au simţit niciodată incomodaţi sau marginalizaţi de colegi, vecini sau prieteni. Nadejda ar dori foarte mult să-şi „recupereze” copilăria de care a fost lipsită: „Aş vrea să dau în jiudecată chiar pe ruşi. Ei is jinoveţi. Chiar la CEDO m-aş duce, dacă cineva m-ar ajuta”. La vârsta de 72 de ani, ea munceşte în câteva locuri pentru a supravieţui. Nu a primit niciodată compensaţii, deoarece ea nu a fost deportată, ci părinţii ei. În schimb, este preţuită acolo unde lucrează. Atât profesorii, cât şi studenţii Colegiului de Arte din Soroca o preţuiesc şi încearcă întotdeauna să o susţină. Este ajutată şi de părintele paroh Sorin Huluţă de la Biserica ,,Sfinţii Mucenici  Brâncoveni din oraş şi de părintele Ştefan de la Biserica , ,Sfănta  Parascheva…

La finele interviului am întrebat-o care ar fi mesajul ei pentru tânăra generaţie, ce ar trebui noi să învăţăm din experienţa ei de viaţă. Răspunsul a fost foarte succint: „Să fie patrioţi. Să fie mai serioşi în privinţa patriotismului”. Ea mi-a spus că cei care au fost deportaţi simt în mai mare măsură dragostea de ţara în care s-au născut, iar fără acest sentiment nu putem avea un viitor prosper.

Mariana  Zeamă – Mischevca, doctorandă, USM, Facultatea Istorie şi Filozofie


Articolul precedentLa Soroca nu a fost găsit vibrionul holeric. Specialiștii afirmă că risc de infectare există
Articolul următorObservatorul de Nord va transmite LIVE ședința Consiliului municipal Soroca
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.