(Un post-scriptum la vizita doamnei Viorica Dăncilă la Chișinău)
Marți, 27 februarie, la Chișinău s-a aflat noul prim-ministru al României Viorica Dăncilă. Este o vizită simbolică, primă peste hotarele României după cea efectuată la Bruxelles săptămâna trecută. În avanpremiera vizitei noului său șef de cabinet, Teodor Meleșcanu, ministrul de externe al României în toate cele trei guverne PSD-ALDE din anul 2017, a ținut să sublinieze că „dialogul cu Republica Moldova reprezintă o prioritate în politica noastră externă și pentru noi dialogul cu organismele de la Chișinău este unul dintre instrumentele principale de sprijin pentru Moldova”.
Este de remarcat, că reprezentanții tuturor guvernelor României au fost nemărginit de loiali față de Republica Moldova. Loiale chiar și atunci când acestea veneau în mod deliberat cu afronturi jignitoare în adresa statului și poporului român. În cariera jurnalistică am reflectat și comentat multe dintre contactele la nivel guvernamental avute loc încă de pe timpul când Republica Moldova era parte a Uniunii Sovietice. Întâlnirile Roman-Druc au fost primele din acea perioadă. Erau mai mult discrete decât oficiale și se făceau, ziceam noi, jurnaliștii, pe undeva pe sub podurile de peste Prut.
După ieșirea din imperiu și recunoașterea Independenței, România s-a îngrijit de Republica Moldova ca de o fiică bolnavă și istovită, ajutând-o să se pună pe picioare. Era evident că România regreta slăbiciunea de a nu-și putea cuprinde fiica în brațele ocrotitoare ale națiunii reîntregite. În schimb, arăta prin toate că este gata să facă orice ca măcar să o protejeze, atât cât poate, de lătratul nervos și reflexele agresive ale Rusiei. În 1991-1992 i-a pus la dispoziție puternica și experimentata mașina diplomatică românească, întreaga logistică disponibilă, promovând-o la 2 martie 1992 în rândurile statelor-membre cu drepturi depline ale Organizației Națiunilor Unite. În aceeași zi, în timp ce la New York tricolorul Republicii Moldova era ridicat pe catargul din fața sediului ONU, la Nistru, Rusia a și pornit împotriva ei un război sângeros și istovitor.
Cea care a ajutat-o cel mai mult în toate lunile de război și în perioada de restabilire de după încetarea lui a fost România. Este foarte greu de estimat valoarea suportului material și moral al României din acea perioadă de extremă dificultate pentru Republica Moldova. Cu referire la acea perioadă ar mai trebui să adăugăm deschiderea oferită tinerilor basarabeni în instituțiile preuniversitare și universitare, sutele de mii de cărți adunate în țară și aduse în Republica Moldova în completarea fondurilor extrem de sărace ale bibliotecilor din sate și orașe, accesul la cetățenia României a celora care au pierdut-o în urma ocupației sovietice și care au dorit să și-o redobândească.
În 1991-1992 au existat și alte câteva întâlniri la nivel de Guverne, cum au fost cele conduse de Muravschi-Stolojan sau Muravschi-Văcăroiu. La ele se vorbea foarte mult de nevoia construirii de poduri peste Prut și nu numai. După lovitura de palat din 1993, la Chișinău a urmat Guvernarea Sangheli, impostură a blocului antiromânesc din Parlament, condus de Lucinschi. Sangheli a respins ritos oferta României ca Republica Moldova să participe (măcar simbolic) la construcția blocului 4 al Centralei Atomice de la Cernavodă pentru a scoate dependența ei de sursele energetice de umilire și șantaj controlate de Rusia.
Fraza aruncată de Sangheli în direcția Guvernului omolog de la București că „România nu ne-a dat niciun „karandaș” (creion)” pune începutul unei lungi perioade de mișcare pe traiectorii paralele a celor două state. România – pe traiectoria aderării la Alianța Nord-Atlantică și a integrării europene, spre stabilitate, dezvoltare și bunăstare; Republica Moldova – pe traiectoria dorită de Moscova a revenirii la comunismul mafiot pro-rus al generalului Voronin, spre sărăcie, deznădejde și subdezvoltare.
Altă perioadă a relațiilor la nivel de Guverne începe odată cu venirea la putere în 2009 a blocului național-pro-european. Aflarea printre liderii lui a unor absolvenți ai universităților din România, insufla încrederea începerii unei etape noi și pragmatice de apropiere a celor două state românești. În plus, platforma geopolitică pe care era așezată deja România și de care noua și tânăra guvernare arăta, în cele mai sacrosante declarații, că vrea să apropie Republica Moldova – Uniunea Europeană – era nesperat de benefică acestui proiect. Guvernele Boc 1, Boc 2, Ungureanu, Ponta 1 și 2 au pus iar la dispoziția Republicii Moldova nu doar potențialul diplomatic în susținerea trecerii prin etapele de integrare în UE ale Republicii Moldova, dar și un important potențial financiar și economic.
Conlucrarea putea să meargă mult mai bine în perioada 2009-2013, dacă premierul de atunci Vlad Filat nu se arăta oarecum plictisit de prea multa cicălire, la părerea lui, din partea Bucureștiului, de prea mult românism semănat în „regatul” lui. Amețit de atenția unor lideri mondiali, Filat a prins a se vedea mai important, mai „performant” ca omologii lui de la București. Idolul lui Filat, incontestabil, era Vladimir Putin. Îi copia portul, îi imita manierele de „conducere”. Era gata să facă orice, doar să nimerească în grațiile lui Putin. Am bănuit atunci și bănuiesc și acum că în toamna anului 2011, învinuitul în organizarea dezordinilor din 7 aprilie 2009, agentul rus Eduard Baghirov a fost ajutat de instituțiile „responsabile” ale statului să „evadeze” din arest și să fugă din Republica Moldova la indicația lui Filat. A vrut „fanul” să-i facă idolului său un „cadou” în contextul unei vizite la Kremlin mult cerute.
În 2013 începe colaborarea dintre Guvernele Leancă și Ponta 2,5, 3 și 4. Este o perioadă tumultuoasă, suprapusă pe campaniile electorale din România și Republica Moldova. Ghidați de interesele personale urmărite, cei doi încearcă să-și umple campaniile cu subiecte populiste menite să impresioneze publicul. Pentru campania din România, Ponta l-a demonstrat pe prim-ministrul Leancă în fața unui stadion bâcșit cu lume, drept mascotă vie a lozincii „Facem în 2018 România Mare”. La rândul lui, pentru campania din Republica Moldova, Leancă l-a demonstrat pe prim-ministrul Ponta drept garant al intenției de a construi cu banii României gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău – proiect mozolit de ani de zile în ochii dornici de căldură frățească ai basarabenilor. Ca să-i crească dividendele lui Leancă, cei doi au aprins la 27 august 2014 la Ungheni o făclie butaforică trasă de la o butelie de gaz ascunsă în preajmă.
De atunci gazoductul a devenit titlu de serioase discuții dintre guvernele Republicii Moldova și României. În context, Victor Ponta a mai „negociat” subiectul cu prim-miniștrii Gaburici și Streleț care s-au perindat episodic în 2015 la Chișinău, apoi l-a transmis, în stare neterminată, prim-ministrului tehnocrat Cioloș.
În virtutea faptului că în 2015 guvernarea de la Chișinău era preocupată de probleme de înlăturare a concurenților politici, de ștergerea urmelor miliardului furat și de capturarea statului, la Chișinău subiectul gazoductului, cât și cel al interconectării energetice au fost trecute pe o linie de așteptare.
Abia în 2017, când la Chișinău procesul de oligarhizare s-a terminat cu instalarea unei guvernări controlată în totalitate de Partidul Democrat al oligarhului Plahotniuc, interesul față de proiectele de colaborare cu România au revenit în atenție. Dar cu totul pe altă agendă și în cu totul alt context.
Mimarea demonstrativă a reformelor în justiție, protejarea și favorizarea deschisă a participanților la furtul miliardului și amendarea, în pofida avizului negativ al Comisiei de la Veneția, a Codului electoral pe subiectul modificării sistemului de vot, a provocat un scurtcircuit între Guvernul de la Chișinău și Uniunea Europeană, unul dintre principalii parteneri de dezvoltare și principal finanțator. Uniunea Europeană a sistat finanțarea curentă și le-a condiționat strâns pe cele următoare.
Chișinăul avea nevoie de bani, mai puțin de gaz și mult mai puțin de energie electrică din vest, fiind bună cea importată din est prin scheme de corupție.
Salvarea la moment, ca întotdeauna a venit dinspre România: o subvenție de 100 milioane de euro, ajutor financiar nerambursabil, acordat în 2015 și eșalonat pe o perioadă de cinci ani.
România și Republica Moldova mai au în desfășurare un acord privind asistența financiară rambursabilă în sumă de până la 150 milioane de euro, care a fost semnat la Chișinău tot în 2015.
Bucureștiul a dat bani, dar nu fără aprobarea Uniunii Europene și a finanței internaționale. Asta trebuie să se știe. Toți trei subiecți cunosc caracterul și esența regimului instalat la Chișinău. La cererea insistentă a societății civile care a mai rămas încă liberă în Republica Moldova, Bucureștiul s-a văzut nevoit să treacă peste cutumele diplomatice și să ceară insistent reforme de la omologii moldoveni. Guvernul Grindeanu – mai ferm; Guvernul Tudose – cu mai multă „înțelegere” a metehnelor de care suferă Chișinăul
„Este timpul acțiunii concrete, trebuie accelerate procesele de reforma”, i-a transmis premierul Sorin Grindeanu omologului sau de la Chișinău, Pavel Filip, după ședința de guvern comuna ce a avut loc la Piatra Neamț în martie 2017. Premierul de la Chișinău, Pavel Filip a venit imediat cu replica :”In relația cu România nu se va schimba nimic, așa cum nu se va schimba nimic din opțiunea noastră europeană care este, de fapt, si proiectul nostru de țară”.
Ieșită din gura unui șef de executiv ce reprezintă un regim politic bănuit că și-a furat Aeroportul Internațional Chișinău, și-a delapidat cu bună știință sistemul bancar național și a extras în cunoștință de cauză miliarde de dolari din rezerva statului poate fi interpretat cum dorești. Dar dubiile astea îi sâcâie pe ei, pe cetățenii nevoiți să trăiască într-un stat capturat de o organizație a crimei organizate deghizată în partid politic, mai puțin un guvern angajat într-o relație interguvernamentală. Cu atât mai mult nu poate declina vorba altfel, decât de bună cuviință, un guvern al României – țară angajată în relația cu Republica Moldova nu doar politic, dar și sentimental – instituție care a precizat în mai multe rânduri că ajutoarele pe care le acordă în bani și obiecte se adresează cetățenilor, nu regimului politic.
Într-adevăr, toți premierii României care au venit în vizită la Chișinău au avut brațele pline de cadouri: sute de autobuze pentru școli, zeci de ambulanțe pentru spitale, alte zeci de autovehicule pentru poliția de patrulare. Ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa, Daniel Ioniță, a precizat mai deunăzi că “Asistența pentru dezvoltare oferită de România R. Moldova acoperă șase mari domenii”.
Asistența este atât de mare și substanțială, încât Guvernele României se arată în raport cu Guvernele Republica Moldova drept unicele și adevăratele promotoare ale programelor de dezvoltare și de asistență vital necesare populației. 854 de grădinițe din Republica Moldova au fost construite și modernizate grație acestei asistențe. Au fost reparate și renovate capital importante instituții de cultură, muzee. Sute de alte proiecte și programe susținute de România au menținut vitalitatea unor numeroase structuri din domeniul culturii, educației, administrației publice locale. Din această asistență se dau la timp salarii bugetarilor și pensii pensionarilor.
Guvernele Republicii Moldova apar astfel în lanțul „Asistența României – Populația Republicii Moldova” în postura structurii intermediare, de la care se cere câteva lucruri simple, dar probabil, imposibile, în formula politică realmente existentă în Republica Moldova: profesionalism și onestitate în gestionarea asistenței financiare și a bunurilor materiale acordate de România cetățenilor Republicii Moldova. Lumea știe, că randamentul și eficiența asistenței ar fi fost înzecit mai mare, dacă în Republica Moldova ar exista o structură de supraveghere a procesului de distribuire a asistenței. Nu CNA locală, ci o instituție de tipul și consistența Direcției Naționale Anticorupție din România care se bucură de un respect deosebit la cetățenii Republicii Moldova.
Mai puțin a Guvernelor de la Chișinău. Ele știu de ce. O știu și cetățenii, oripilați de maniera în care făcătorii politici ai Guvernului actual de la Chișinău se îndârjesc să țină întregul sistem juridic sub o strictă supraveghere politică. Exact invers precum o stabilește regula democrației.
În așa fel, servindu-se de asistența Guvernelor României, țară democratică europeană, cu o justiție independentă și un sistem anticorupție lucrativ, făcătorii și stăpânitorii de Guverne de la Chișinău, procedează cu această asistență tocmai invers. Ei se servesc de banii democrației românești și europene pentru a consolida în Republica Moldova un regim politic de modelul lui Vladimir Putin din Rusia. Din care motive? Fiindcă modelul românesc european este mortal pentru actuala Guvernare de la Chișinău pentru că acolo se stă față în față cu legea. De la opincă până la vlădică. Iar la Chișinău, e deja ca la Moscova: legea este precum vrea mușchiul – când instrumentul, când servitoarea stăpânitorului de Guvern și întotdeauna la fundul mării pentru cetățean.
Iată de ce, partea societății conștientă de procesele politice curente în republică privesc cu speranță, dar și cu îngrijorare la relațiile dintre Guvernele de azi ale României și Republicii Moldova. Ambele Guverne provin din partide politice cu doctrine similare, semnatare de acorduri de colaborare, dar de cu totul altă natură comparând mediul în care funcționează. Guvernul de la Chișinău, cel puțin, se face responsabil de faptul că și la nivel de percepție internațională, dar și la cel de percepție al cetățeanului, apare ca unul care tolerează corupția, bănuit fiind, nu fără de temei, că el însuși este produsul marii corupții.
Afirmația nu este o supoziție, sunt adevăruri dovedite statistic și științific. De aici încolo apar câteva întrebări fundamentale. Va fi în stare Guvernul politic de la București să trateze colaborarea cu Guvernul politic de la Chișinău, situându-se de-asupra rațiunilor de partid și abordând relațiile dintre cele două entități din interese de stat, punând în capul lucrurilor interesele naționale prioritare? Adică, din interesele cetățenilor? Mai direct, vorbind: va putea Guvernul de la București al PSD să ferească ajutorul acordat cetățenilor Republicii Moldova de interesele electorale ale PDM în 2018?
Puțin probabil, cu referință la retorica a doua. Oricum ai întoarce-o, asistența română va fi transformată de Guvernul marii corupții al lui Plahotniuc în capital electoral. Asta îi e firea și natura: să joace dublu și să se folosească cât poate de mult de binele făcut de poporul român și menit să astupe nevoile statului sărăcit cu bună știință de Guvernul acestui stat. El va proceda exact cum au procedat cu asistența europeană de peste un miliard de euro, convertind-o cinic în predispoziții populare antieuropene, alimentând prin comportamentul său și aducând la putere forțe politice extremiste care promit anularea oricăror Acorduri cu Uniunea Europeană și care împroașcă în România cu ce au mai murdar la îndemână.
Ne-am bucurat ieri văzând-o venită la Chișinău pe doamna Viorica Dăncilă, noul prim-ministru al României, prima femeia prim-ministru din istoria României. Să-i fie României de bun augur. Nu a venit nici ea cu mâinile goale, a agitat și ea tema imperativă a ducerii la capăt a gazoductului, a interconectărilor energetice, a asistenței financiare care trebuie folosită rațional și eficient de către autoritățile de la Chișinău. Am vrea să credem că nu e a semn rău cele două mici descumpăniri ale doamnei prim-ministru atunci când a făcut primii pași la intrarea în Aeroport și a doua oară la intrarea în Reședința de stat. O putem da pe capriciile vremii iertând gazdele de „micile” scăpări.
Ceea ce neliniștește este replica de neuitat, dată anul trecut premierului de la București Grindeanu de către premierul de la Chișinău Filip: „In relația cu Romania nu se va schimba nimic…”
Asta va să însemne : voi nouă ne dați bani pentru salarii și pensii, mașini și echipamente; noi vouă vă livrăm cantități enorme de promisiuni despre reforme; poporului nostru îi garantăm stabilitate în starea lui de sărăcie; alesului nostru – Dodon – poftă de muncă pe tărâmul antiromânismului de grotă.
Să stea în liniște și pace România și Uniunea Europeană, pentru că Guvernul Partidului Democrat este în Republica Moldova garantul sigur al neschimbării.
Valeriu Saharneanu
