Își îndeplinesc cu mândrie meseria de medic

0
146

În a treia zi de duminică a lunii iunie, marcăm Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului. Puțini cunosc însă în ce constă munca unui medic și care sunt sacrificiile și efortul depus de către acesta în menținerea și perpetuarea vieții și sănătății noastre. Mai multe despre specificul acestei meserii i-am lăsat să ne comunice angajaţii Centrului de Sănătate Soroca-Nouă:


Raisa Afanas

Raisa Afanas, asistent medical de proceduri, 30 de ani de experiență în muncă:
    „Am lucrat 18 ani în satul Hristici, în calitate de soră medicală, apoi pe post de soră de familie. După ce s-a redus din numărul de angajați, am ajuns să lucrez în calitate de soră de proceduri la Centrul de Sănătate de la Soroca-Nouă. Despre munca de zi cu zi pot spune că avem cazuri grele, iar în majoritatea am salvat vieţi în primul rând prin acordarea primului ajutor medical.
Au fost cazuri când am fost chemați pentru a salva o persoană care a băut ulei, motorină sau a căzut din căruță și și-a fracturat gâtul. Ar fi bine ca fiecare să cunoască regulile de acordare a primului ajutor înainte de venirea medicului. Trebuie să mărturisesc că îți pare foarte bine când salvezi pe cineva. Consider că în Moldova lucrătorii medicali nu sunt prețuiți la justa valoare. Munca pe care o depunem noi este enormă și încercăm de fiecare dată să facem față cerințelor și nevoilor populației”


Tamara Bahnari

Tamara Bahnari, medic de familie, 35 de ani de experiență în muncă:
    „În debutul activităţii am lucrat în calitate de medic pediatru. Din anul 2000, după ce s-a trecut la medicina de familie, am început a lucra cu un contingent mai mare de oameni. Munca îmi aduce o mare satisfacție. Cel mai des deservim bătrânii. Tinerii se adresează atunci când problema de sănătate devine gravă. În rest, suntem mulțumiți atunci când pacientul este satisfăcut. Din păcate, avem și momente urâte, când pacienții dau dovadă de agresivitate, au cerințe prea mari. Însă, din fericire, sunt și oameni cu o altă atitudine, care ne inspiră în munca noastră de zi cu zi. Principalii piloni care definesc profesionalismul unui medic sunt corectitudinea, toleranța și obiectivitatea”.


Natalia Marjinean

Natalia Marjinean, asistent medical, 27 ani de experiență în muncă:
    „În copilărie eram frecvent bolnavă. Cred că în acele momente am decis ferm că voi deveni medic și voi ajuta toți copiii care au nevoie. Munca noastră se axează mai mult pe profilaxie și acordarea ajutorului medical.
Calitățile de bază pe care trebuie să le aibă un lucrator medical cred că ar fi, în primul rând, sănătatea, deoarece un specialist care are grijă de propria sănătate nu va fi indiferent față de nevoile altora, multă răbdare, pentru a putea asculta, a da sfaturi și indica tratamentul adecvat, mărinimie, empatie ș.a.
Îmi permit să spun și ceea ce ne întristează, şi aceasta ar fi faptul că unii pacienți ignoră sfaturile medicilor și apoi au de suferit”.


Ina Popescu

Ina Popescu, șef interimar, Centrul de sănătate Soroca Nouă, 17 ani de experiență în muncă:
    „Pe parcursul unei zile, un medic poate consulta până la 40 de pacienți. Noi avem menirea de a face bine, de a aduce speranță și viață. O parte din beneficiari însă nu recunosc necesitatea de a trece un examen profilactic la un medic specialist. Sunt persoane care evită o investigație medicală ani de zile și vin tocmai atunci când boala se află la un stadiu avansat, iar medicina este neputincioasă.
Având un orar încărcat, colectivul nostru este unit și ne susținem reciproc. Prin urmare, aș dori să îndemn toată populația să se adreseze la lucrătorii medicali, pentru a preveni anumite boli, căci consecințele se tratează mai greu. Cu atât mai mult că tehnologiile moderne permit ca unele maladii să fie depistate în faze incipiente și să mărească considerabil calitatea și durabilitatea vieții. Totodată, fiind în pragul sărbătorii noastre profesionale țin să felicit toți lucrătorii medicali din raionul Soroca, dorindu-le multă sănătate, prosperitate, satisfacție de la lucrul de zi cu zi, stimă și respect de la pacienți”.


Ana Slonovschi

Ana Slonovschi, moașă, 5 ani de experiență în muncă:
    „Sunt pasionată de medicină și am hotărât să activez mai departe în sistemul medical după ce am lucrat în calitate de medic ginecolog la primire. Am avut parte de mentori buni, care m-au ajutat să înțeleg multe lucruri, la modul practic, despre ginecologie. Din experiența mea aș dori să ofer câteva sfaturi femeilor și viitoarelor mame: internetul nu este cea mai credibilă sursă de informare. Informați-vă din mai multe surse. La farmacii nu trebuie să vă adresați dacă nu ați consultat medicul, nu aveți o diagnoză clară și confirmată de un specialist în domeniu. Nu folosiți produse cosmetice și de igienă puternic mirositoare, pentru că au un efect negativ asupra sănătății femeii. Noi suntem foarte deschiși, amabili și atenți cu toate femeile care ne calcă pragul. Vă așteptăm cu mare drag la noi!”.

Felicitări Dumneavoastră cu ocazia zilei profesionale!


Articolul precedentDe ce agricultorii moldoveni nu-și asigură culturile?
Articolul următorAfaceri cu copilul în brațe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.