Cu toții știm că Cetatea Soroca și-a redeschis larg ușile în aprilie 2024 și într-un timp atât de scurt, fortăreața medievală a reușit să atragă un număr mare de vizitatori. De atunci și până în prezent, peste 28.000 de turiști au trecut pragul cetății, dintre care 11.150 au fost adulți, iar 17.500 au fost copii. Aceste cifre reflectă interesul crescut al turiștilor pentru unul dintre cele mai importante monumente istorice din Republica Moldova.
Restaurarea Cetății Soroca a făcut parte din proiectul „Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui,” care a avut un buget total de 1.664.118,4 euro. 90% din această sumă a fost finanțată de Uniunea Europeană, iar 10% prin cofinanțarea locală. Pentru Cetatea Soroca au fost alocați peste un milion euro, dar o parte din bani au fost reîntorși.
Chiar dacă o parte din bani au fost întorși Uniunii Europene, nefiind folosiți conform destinației inițiale, unele lucrări nu au fost finalizate și încă urmează să fie duse la bun sfârșit. Două cazemate nu au fost acoperite, altul urma să fie conservat și sticluit, însă nu se știe când și din ce surse se vor face aceste lucrări. La fel și rezolvarea problemei evacuării apei pluviale din Cetatea Soroca a fost făcută doar pe jumătate. Cu toate că au fost create condiții pentru persoanele cu dizabilități, accesul dintre cele două ascensoare rămâne, deocamdată, unul nerealizat.
Menționăm că, în aprilie 2021, a început a doua etapă de restaurare, iar în ultimii doi ani, cetatea a fost închisă periodic pentru lucrări de renovare atât în interior, cât și în exterior. Aceste lucrări au fost necesare pentru a păstra și îmbunătăți starea cetății, astfel încât vizitatorii să se bucure de o experiență plăcută și sigură.
Totodată, programul de activitate al Cetății Soroca rămâne neschimbat, iar prin decizia Consiliului Raional prețul biletelor au fost majorate pentru copii și dublate pentru maturi.