Astăzi, stimați cititori, citiți ziarul Observatorul de Nord cu nr. 1000! Primul număr de ziar a apărut acum aproape 21 de ani, la 3 noiembrie 1998, din visul redactorului-șef Victor Cobăsneanu, susținut de familie și oameni apropiați. La scurt timp, în acea adevărată aventură în acele timpuri grele s-a alăturat și Elena Cobăsneanu, care a devenit în timp una dintre cele mai bune managere de instituție media în Asociația Presei Independente (API) și, suntem siguri, și în țară. Într-un interviu acordat cu prilejul acestei aniversări, i-am provocat pe soții Cobăsneanu să-și amintească de începutul acestei istorii și să ne împărtășească din planurile de viitor.
Tatiana Zabulica: Doamnă Elena, domnule Victor Cobăsneanu, astăzi a apărut ziarul Observatorul de Nord cu nr. 1000. Ce sentiment trăiți în legătura cu acest fapt, dar și în preajma aniversării a 21 de ani ai ziarului?
Elena Cobăsneanu: Pe parcursul anilor ziceam că până la 40 de ani îți faci un nume, după 40 de ani, numele lucrează pentru tine și dezvoltând această afacere gândeam că vom munci mult, vom dezvolta ziarul până la o anumită vârstă și mai departe vom lucra relaxat, liniștit. Însă de vreo cinci ani încoace ne-am dat seama că trebuie să începi totul de la început, învățăm din mers totul și, probabil, asta ne ține în tonus.
Victor Cobăsneanu: Primul sentiment este “incredibil!”, pentru că numai a număra până la 1000 te doare limba, dar să faci 1000 de ziare este foarte greu. Și m-am mai gândit că în astfel de cazuri, când cineva te felicită, spune: “Să ne întâlnim peste 1000!”. Eu nu sunt atât de optimist să cred că există șanse, dar dă Doamne să existe 1100!
T.Z.: Dar acum 21 de ani, cu ce gânduri porneați în lumea businessului local, într-un așa domeniu ca mass-media?
V.C.: Porneam cu încredere. Chiar dacă erau vremuri grele, oamenii nu aveau ce să mănânce, salariile se dădeau în mărfuri și produse, eu am avut tupeul și obrăznicia să cred că oamenii au nevoie și de ziar. Primele ziare le-am dat gratuit și nu am fost dezamăgit, căci oamenii cu adevărat nu aveau nevoie de ziar. L-am băgat cu forța, îmi amintesc primul 8 Martie după lansare, împărțeam doamnelor pe stradă numărul de ziar dedicat femeii și ne spuneau că nu au nevoie.
E.C.: Eu eram foarte sceptică, îl numeam pe Victor „Кремлевский мечтатель”. Îmi amintesc cum a fost tipărit primul număr: el și-a bătut capul, a găsit tipografie la Chișinău, s-a înțeles. Ni le-a adus cineva și le-a depozitat în garaj, noi cu toată familia priveam ziarele și ne părea ceva nemaipomenit, fantastic. Știți, cum bufnița zice că puii mei sunt cei mai frumoși, așa sentiment trăiam eu atunci, deși nu eram încă implicată în proces. La început, Victor era prins de ideea să-și formeze echipă. Eu mai întâi am început să mă ocup de tipografie, pe urmă căutam căi de difuzare și adunam anunțurile și reclama de pe pilonii din oraș pe care o tipăream gratuit în ziar. Apoi am înțeles că este cazul să preiau o parte din grijile redacției, nici pomină de funcția de manager. Nu erau gânduri de business. El a gândit strategic, nu a acționat pur și simplu. A fost visul lui să creeze un ziar și în discuțiile din familie tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, îl susținea mult pe Victor. El ne iubea foarte mult și dorea să ne vadă cu ceva frumos realizat, credea foarte mult în Victor. Ziarul Realitatea s-a închis, Victor a zis “nișa este liberă!”, am avut susținerea părinților, rudelor care ne-au încurajat și au zis să pornim. Dar în anii ceea nu era vorba de business.
V.C.: De felul meu eu nu sunt afacerist și niciodată nu mi-am pus așa scop. Atunci era straniu să te gândești să ai o afacere, deoarece acum 21 de ani afacere cu presă nu era. Presa era a statului la noi. În plus, despre ce afacere poate fi vorba, dacă noi am început de la zero, cu o foaie de hârtie și un pix. Închiriam calculatorul de la liceul ”C. Stere”. Celelalte ziare din API sau multe dintre ele sunt foste ziare raionale, care au fost reorganizare și au devenit private, dar au venit cu tot cu zestre. Noi nu am avut nimic decât sprijinul familiei și le mulțumesc pe această cale lui Constantin Volnițchi și lui Ghenadie Donos, Marcelei Bencheci, Galinei Zavorotnâi și lui Victor Șemeacov care ne-au fost alături la începuturi.
T.Z.: Dvs., doamnă Elena, v-ați alăturat lucrului în redacție un pic mai târziu, venind din domeniul pedagogiei. V-ați asumat partea cea mai dificila a unei afaceri — managementul și finanțele. Cum a fost să învățați din mers și să activați într-un domeniu în care orice greșeală te poate costa bani sau chiar faliment?
E.C.: Când am început, am procedat pur intuitiv: să merg la tipografie, să fac niște calcule, dar aveam o frică enormă, deoarece nu știam dacă procedez corect sau nu. În scurt timp, am fost invitați să devenim membri ai Asociației Presei Independente (API). Era perioada când se făceau instruiri masive în managementul afacerilor în domeniul presei. La primele instruiri am simțit o stare de fericire și am fost mândră de mine chiar, pentru că unele lucruri care ni se spuneau eu le făcusem intuitiv, deci corect. Dar mai departe am învățat profesia aceasta din instruirile API. Pe parcursul a 15 ani, noi minim o dată în an aveam instruiri și schimb de experiență și consider că profesia de manager al instituției de presă o știu de la A la Z și chiar am fost invitată să citesc o lecție la Școala de Studii Avansate în Jurnalism.
“1000 de ediții de ziar înseamnă 1000 de tablete, zeci de mii de știri, articole, interviuri; cinci, iar uneori toate șapte zile de muncă în săptămână sau cel puțin 40 000 de ore de muncă în cei aproape 21 de ani de la fondare.”
T.Z.: De la începuturi, Observatorul de Nord s-a îngroșat în “talie”, a crescut de la 8 la 16 pagini și a trecut prin mai multe schimbări de imagine. Este important ca un ziar să se schimbe în timp?
V.C.: Desigur. Asta face parte din viața unui ziar, să se perfecționeze. Eu de la început îmi imaginam un ziar color. Chiar și acum spun că ziarul care era în imaginația mea la 3 noiembrie 1998, după primul număr, și ziarul care apare acum se aseamănă în proporție de 80-90%. Niciodată nu a ajuns să semene 100% ziarul de azi cu cel pe care mi-l imaginam, asta prevedea și varianta color a ziarului. Noi mergem la stagieri, în Polonia, în România și vedem toate ziarele color și mă gândeam, când voi ajunge să fac un ziar color ca în Europa, în America, în lumea civilizată. Trecerea la 16 pagini confirma faptul că ziarul își ia avânt, că noi nu mai încăpeam “în hainele” pe care le aveam. Dacă designul, culoarea țin de exterior, numărul de pagini ține de conținut. Nu mai încăpeam în cele opt pagini, aveam multă publicitate, informații. Era o necesitate de a mări numărul de pagini. Despre calitatea materialelor să ne judece cititorii. Pot spune că Observatorul de Nord este laureat al tuturor concursurilor API, iar faptul că doi jurnaliști din redacție, eu și Tatiana Mitrofan, deținem Oscarul moldovenesc în presă — Mărul de Aur, vorbește că ceea ce am făcut, am făcut corect, referitor la calitate. Se zice că ești întâmpinat după haine, în cazul ziarului e imaginea vizuală, și petrecut după minte — conținutul. Vreau să cred că și haina, și conținutul ziarului sunt în concordanță, merg mână de mână.
E.C.: La aniversarea a 20-a de la fondarea ziarului am realizat o galerie a primelor pagini din toți acești ani și mă uit cu umilință și cu dragoste la primul număr de ziar, măcar că el este copilăresc, stângaci, așa cum l-am putut noi face atunci. Oricum, țin foarte mult la el, pentru că acesta a fost startul nostru. Dar ca dezvoltare din punct de vedere a managementului mă strădui să țin pasul cu timpul și chiar să fiu cu cinci minute mai înainte pe piața media locală cu noutăți din tehnologiile informaționale etc. și asta ne ajută foarte mult să mergem înainte.
T.Z.: Astăzi sunteți mulțumiți de felul cum arată și ce conține săptămânalul?
E.C.: Sunt ediții ideale din punctul meu de vedere, dar sunt și mai puțin reușite, dar acesta este specificul lucrului, nu poți să faci ideal întotdeauna. Sunt mulțumită de ceea ce facem. Este o responsabilitate foarte mare să editezi un ziar, vorba ceea: ce scrii cu penița nu tai cu bărdița și dacă cineva a spus urât de ceea ce am publicat, pe mine foarte tare mă afectează.
V.C.: Ziaristica este o meserie precum toate celelalte. Eu nu cred că sunt învățători care au lecții perfecte în toată ziua sau doctori care sunt satisfăcuți de lucrul pe care îl fac în toată ziua, nu cred că inginerii nu au loc pentru mai bine. Și noi avem loc pentru mai bine. Ziarul ideal încă urmează să apară.
T.Z.: Ca să-și imagineze cititorii mai bine, ce înseamnă 1000 de numere de ziar?
V.C.: 1000 de ziare înseamnă 1000 de tablete, zeci de mii de știri, articole, interviuri; cinci, iar uneori toate șapte zile de muncă în săptămână sau cel puțin 40 000 de ore de muncă în cei aproape 21 de ani de la fondare.
E.C.: 1000 de ziare mai înseamnă și 500 de tone de hârtie, mii de oameni surprinși prin felicitări, mii de mesaje de compasiune și mult mai multe probleme soluționate prin intermediul anunțurilor din Observatorul de Nord.
T.Z.: De câte ori din 1998 ați spus în voce sau în gând: gata, închid ziarul!
E.C.: Niciodată!
V.C.: La fel, niciodată nu am zis așa.
T.Z.: De cca 10 ani, ziarul are un geamăn în spațiul online. De peste trei ani însă site-ul observatorul.md cunoaște o transformare vizibilă, fiind principalul site de informare din raionul Soroca. Asta înseamnă și investiții serioase în tehnică, softuri, în specialiști. De ce vă mai trebuie și asta?
E.C.: Aceasta face parte din mersul timpului. Dezvoltarea site-ului a fost pentru mine o provocare mult mai mare decât la începuturi, când am mers intuitiv, neștiind ce și cum am mers la drum explorând și învățând. Acum, știind cum se face totul, având experiența ziarului, a fost o mare provocare. Mi-am dat seama că o să fie foarte complicat, deoarece este altceva, sunt tehnologii informaționale, trebuie să înveți de la capăt totul, să ai personal, să convingi personalul să învețe, să-l motivezi să învețe, nu doar tu să înveți, dar și cei din jur. Trebuie să investești mult timp să înveți. La început mă bazam pe cineva, fără să știu multe în acest domeniu, apoi, peste doi ani, am înțeles că așa nu este eficient. Tot ceea ce vrem să implementăm nou pe site eu trebuie să cunosc, să mă documentez, minim să învăț limbajul, termenii din domeniu. Dacă la începutul ziarului noi știam cum se face una sau alta, pe site primii ani am tot încercat de toate. Din toamna aceasta, în baza tuturor celor învățate, am încercat să facem o structură a site-ului, iar în cele ce urmează o să-l dezvoltăm și o să experimentăm.
“Ziarul a fost făcut de un om cu experiență și cu multă pasiune. Cât privește echipa, am avut noroc întotdeauna de specialiști foarte buni.”
T.Z.: Apropo de specialiști. Echipa redacției de la începuturi și până acum s-a schimbat și ea. Unii membri au plecat, alții au venit. Ce reprezintă astăzi echipa redacțională a ziarului OdN și ce specialiști va lipsesc, dacă va lipsesc?
V.C.: Mă bucur că alături de noi câțiva oameni sunt de la începuturi: Victor Șemeacov, Marcela Bencheci și Galina Zavorotnâi. Pe parcursul anilor la noi nu a fost foarte mare fluctuație a cadrelor, din contra. Noi am crescut cadre pentru alții, mai ales în domeniul machetării ziarului: Alex Marchitan, unul dintre cei mai buni în țară, Victor Șemeacov a crescut la noi, Dumitru Șemeacov. Deosebirea dintre Observatorul de Nord și alte ziare independente din Moldova este că Observatorul este făcut de un diletant ca mine, care nu are facultate de ziaristică. Pe lângă faptul că nu aveam nimic în spate, nu aveam tehnică, nimic. Noi aveam doar viziuni și idei, mai mult decât noțiuni și mecanisme de a le realiza. Poate câteodată am greșit, dar am fost și originali prin asta, pentru că nu am fost puși în niște limite pe care le învață la facultate. Uneori făceam intuitiv unele lucruri, poate asta ne-a deosebit de alții. Eu, ca cititor, am crescut cu ziarul Farul Nistrean făcut de jurnalistul Tudor Iașcenco. Mă bucur că azi am ajuns să fiu coleg cu dumnealui. Dar niciodată nu am avut tendința să copiez pe cineva, un ziar care mi-a plăcut. Nu există un om ideal și un ziar ideal. Un om ideal este un conglomerat de trăsături de la diferiți oameni.
E.C.: Domnul Victor zice că a fost diletant. Nu este așa. El a avut o experiență de 12 ani de jurnalism în presa locală și națională, știa foarte bine ce vrea să facă și timp de vreun an tot crea machete de ziar, cu rubrici, coloane etc. Ziarul a fost făcut de un om cu experiență și cu multă pasiune. Cât privește echipa, am avut noroc întotdeauna de specialiști foarte buni. Vadim Șterbate, bunăoară, fiind elev în clasa a X-a, venea cu mapa sub braț și avea niște subiecte, că dl Victor a concluzionat: acesta va fi un jurnalist despre care se zice că dacă nu-i dai voie prin ușă, el intră prin fereastră. Așa s-a întâmplat și sunt foarte mândră. Au fost și mulți jurnaliști cu care am avut onoarea să lucrăm și studenți care au făcut stagiul la noi și azi sunt ziariști buni și întotdeauna mă strădui, ca manager, să nu plece omul supărat de la mine, chiar dacă și-a găsit altceva de lucru. Pe parcursul timpului, jurnaliști și alți specialiști au venit, au plecat, s-au întors. Azi avem o echipă ideală. Ne lipsește un specialist pentru site, pentru aspectul tehnic.
T.Z.: Concurența în domeniu ajută sau încurcă?
E.C.: Foarte mult ajută concurența loială.
V.C.: Concurența te mișcă înainte. Dar eu nu iubesc concurenții care copiază. Eu n-am copiat pe nimeni și pe mine nimeni să nu mă copieze. Ziaristica din Moldova are nevoie, să zicem, de Cobăsneanu, Mitrofan sau Șterbate. Ea nu are nevoie de al doilea Cobăsneanu, cineva să-mi copieze rubricile sau alte elemente. Cel mai mult nu iubesc la oameni lingușirea și trădarea. Omul care mă trădează pentru mine a murit ca lucrător sau coleg.
T.Z.: Dvs. spuneți că Observatorul este cel de-al treilea copil al familiei Cobăsneanu. Ce viitor îi pregătiți sau îi doriți mezinului?
V.C.: Dacă e al treilea copil, eu consider că este fată și nu aș fi împotrivă să o mărit. Dacă se găsește un mire bun, cu cea mai mare plăcere o dau mireasă și voi fi un cuscru bun.
E.C.: Într-adevăr, e al treilea copil, cel mai alintat, cea mai multă atenție ne-a cerut. Spre deosebire de dl. Victor, eu aș mărita fata, dar de trei ani încoace mai avem un băiat — site-ul. Visul meu este să continuați voi. Ziarul Observatorul de Nord să nu moară. Este cel mai mare vis al meu. Nu pretind să rămână al nostru, dar să trăiască mult, prin generația tânără.
T.Z.: La mulți ani ziarului Observatorul de Nord și întregii echipe!
Foarte tare articolul!