FC Inter va fi pe podium, până la primăvara, iar echipele din Visoca – în subsolul clasamentului

0
258

Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Liga a 2. Seria Nord

Pe stadionul municipal din Soroca, FC Visoca, în postură de gazdă, a primit replica colegei de clasament, FC Grănicerul, iar victoria cu scorul de 1-0 a permis sorocenilor să urce o treaptă mai sus, iar „grănicerii” le-au luat locul, fiind penultimii până la primăvară.

Altfel, confruntarea dintre cele două formații a fost una în conformitate cu cel puțin două reguli nescrise ale fotbalului: unu – dacă nu marchezi tu, marchează adversarul și doi – gazdele au fost ajutate și de propriii pereți să câștige. Adică, oaspeții au avut posesia mingii în cel puți 60-70 la sută din cele 90 de minute, dar fără nici un folos. Numai în prima repriză, în minutele 40 și 44, fotbaliștii de la FC Grănicerul au lovit de două ori bara, visocenii limitându-se la un joc haotic, fără vreun șut pe spațiul porții adverse. Pe de altă parte, și în repriza secundă elevii lui Vasile Zăbrian au evoluat în aceasși notă, cu o singură excepție – gafa moumentală a portarului de la Glodeni a făcut ca unicul șut la poartă se se materialzeze prin  trei puncte atât de prețioase. Or, ținând cont de faptul că campionatul va continuă doar în primăvara anului viitor, putem spune că visocenii au ceva timp pentru a face concluziile de rigoare și pentru a face tot posibilul ca microbiștii care vin la stadioan să privească un fotbal care bucură ochiul, dar un jod aiurea, care nu aduce satisfacție nimănoi…

FC Inter, după cum și era de așteptat, a avut meci greu la Sângerei, unde s-a confruntat cu debutanta competiției, Vulturii Vutezători. După primele 45 de minute, sorocenii erau conduși cu 1-0, dar până la urmă meciul s-a terminat la egalitate – în ultimele 5 minute FC Inter a egalat, prin golurile marcate de Nicolae Ignat (minutul 86) și Ion Ursu (90+1). De menționat și faptul că, la gazde ambele goluri au fost marcate de … soroceanul Igor Lohov (8, 61). Cu părere de rău, punctul câșdigat de soroceni nu a permis echipei să rămână pe locul secund, iar „de vină” este formația din Transnistria, care a înregistrat un rezultat de tenis la Râșcani. Oricum, FC Inter poate să spere la mai multe, inclusiv la promovare, fiindcă doar două echipe ar mai putea emite pretenții la ocuparea primului loc – Iscra și FC Pepeni, dar…mai sunt încă multe etape și se poate întâmpla orice.

Regretabil faptul, dar EFA continuă să dezamăgească, iar rezultatul înregistrat la Țarigrad confirmă acest lucru. Fiind condusă cu 3-0, EFA doar a redus din handicap, prin golul marcat de același Stas Carazanu (64). Văzută, la începutul campionatului, drept o echipă care poate furniza surprize de proporții, astăzi echipa nu mai pretinde la nimic și dorința lor ar fi, probabil, să ocupe un loc mai în față decât concitadina FC Visoca. Nu de alta, dar diferența de un punct, în clasament, reglectă foarte bine potențialul ambelor formații.

În celelalte meciuri, interesante par scorurile din meciurile de la Ocnița, unde gazdele au învins destul de categoric și cel de la Bălți, unde oaspeții au mai pierdut două puncte prețioase: CF RÂȘCANI-ISCRA: 1-6; LOCOMOTIVA-FC EDINEȚ: 3-1; VULTURII CUTEZĂTORI-FC INTER: 2-2; FC VISOCA-FC GRĂNICERUL: 1-0; FC ȚARIGRAD-EFA: 3-1; FC OIMPIA-FC PEPENI: 0-0.

Până la primăvară, când campionatul urmează să fie preluat, clasmentul se prezintă astfel:

Clasamentul la zi

 

Următoarea etapă se va disputa pe data de 25 martie 2023. FC Inter va începe acasă, în compania FC Olimpia. Acasă va avea meci și EFA, cu Vulturii Cutezători, iar FC Visoca va juca la Țarigrad. În celelalte meciuri se vor întâlni: FC Sângerei-Locomotiva, FC Edineț-CF Râșcani, Iscra-FC Grănicerul. (Dan AOLEI)

 

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCum faci salată de ciuperci cu usturoi, reţeta delicioasă de post
Articolul următorCartierul romilor de pe Dealul Sorocii – turiștii fascinați de contrastul dintre lux și sărăcie
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.