Poliția din Soroca a descoperit activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din Soroca. Acesta și-a amenajat un adevărat laborator de creștere a plantelor de canabis și fabricarea drogurilor în apartament.
Potrivit unui comunicat emis de poliție, la data de 14 august curent, angajații Inspectoratului de Poliție Soroca de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii raionului Soroca, au petrecut un șir de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală unde, ca rezultat a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din municipiul Soroca, care era specializat în cultivarea plantelor de canabis.
Totodata au fost depistate semințe de cannabis și aparate artizanale pentru consumarea drogurilor.
Astfel, urmare a acțiunilor poliției au fost scoase din circuit circa 3 kg de masă vegetală uscată de culoare verde cu miros specific de marijuana.
La moment masa vegetală uscată de culoare verde cu miros specific de marijuana, plante verzi de canabis, inclusiv și aparate artizanale pentru consumarea drogurilor au fost ridicate de la fața locului și sunt îndreptate către Direcția Nord al Centrului Tehnico-Criminalist și Expertize Judiciare al IGP al MAI, pentru aprecierea cantității și tipul de substanță.
Persoana suspectă la moment este cercetată în stare de libertate, vina și-o recunoaște pe deplin.
În acest context individul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.