Zero cazuri noi de COVID-19 în raionul Soroca astăzi

2
3432

101 cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate astăzi în Republica Moldova, dintre cele 192 probe procesate. Astfel, numărul toal de persoane confirmate cu COVID-19 în țară este de 965, a declarat Viorica Dumbrăveanu, Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Dintre cazurile noi, 4 sunt de import, iar altele 97 sunt cu transmitere locală:

  • Chișinău – 23
  • Ștefan vodă – 16
  • Glodeni – 11
  • Ialoveni – 8
  • Orhei – 7
  • Traclia – 6
  • Raioanele din stânga Nistrului – 6
  • Fălești 4
  • Hâncești 3
  • Anenii Noi, Cahul, Nisporeni – câte 2 cazuri
  • Bălți, Călărați, Căușăni, Criuleni, Leova, Strășeni, Telenești – câte un caz.

În același timp, astăzi au fost înregistrate încă două decese, astfel numărul total al deceselor fiind de 19.

În raionl Soroca, unul dintre focarele de coronavirus din țară, nu a fost înregistrat astăzi nici un caz. Ministra crede că aceasta se datorează măsurilor întreprinse de autorități.

Amintim că din data de 1 aprilie, municipiul Soroca se află în regim de carantină. Actualmente în raion sunt confirmate 126 cazuri de coronavirus, dintre care patru cazuri au fost tratate, iar doi pacienți au decedat, răpuși de virus.

2 COMENTARII

  1. Asta e raspuns de prim ministru? Asta e incurajare? Bravo Veronica! Esti un erou. Vietile omenesti trebuiesc tratate cu demnitate. Da Doamne cat mai multe persoane ca tine.

  2. Asta e raspuns de prim ministru? Asta e incurajare? Bravo Veronica! Esti un erou. Vietile omenesti trebuiesc tratate cu demnitate. Da Doamne cat mai multe persoane ca tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.