Un grup de persoane specializat în comiterea furturilor a fost deconspirat, printre bănuiți sunt minori

0
795

Șapte persoane, cu vârsta cuprinsă între 16 și 28 de ani, sunt bănuite de comiterea mai multor furturi în câteva localități din raionul Soroca. Audiați de oamenii legii, aceștia și-au recunoscut vine. 

La data de 24 ianuarie, de către angajații Inspectoratului de Poliție Soroca în conlucrare cu Procuratura raionului Soroca, au fost petrecute măsuri de investigații și acțiuni de urmărire penală  în cadrul cauzei penale privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. 2 Cod Penal al RM, pe faptul că, la data de 21 ianuarie,  în jurul orelor 03:00 – 04:00, persoane necunoscute au pătruns în magazinul alimentar din satul Voloave raionul Soroca, de unde, pe ascuns, au sustras bunuri. Astfel i-au cauzat  victimei o daună materială considerabilă, în sumă totală de 3075 lei.

După cum ne-a comunicat Dumitru Batog, Șeful Inspectoratului de Poliție Soroca, în rezultatul măsurilor intreprinse a fost identificat un grup de persoane specializat în comiterea furturilor.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul persoanelor vizate, în localitățile Redi-Cereșnovăț, Căinarii Vechi și în municipiul Soroca au fost depistate și ridicate mai multe bunuri sustrase din magazine. Astfel, a fost posibil de descoperit trei furturi comise la finele anului 2019 în satele Voloave și Pîrlița.

Infractorii implicați în comiterea infracțiunilor de furt, s-au dovedit a fi două persoane minore, cu vârsta cuprinsă între 16 – 17 ani și cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 21 – 28 ani. Aceștia au fost audiate în calitate de bănuiți și își recunosc vina pe de plin.

În continuare se întreprind acțiuni de urmărire penală, pentru a stabili circumstanțele infracțiunilor comise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.